Rusia confiscă participaţiile OMV şi Wintershall Dea în proiectele de extragere a gazelor

0
Publicat:

Grupul austriac OMV şi compania germană Wintershall Dea îşi vor pierde oficial participaţiile în proiectele de extragere a gazelor din zona arctică care aparţine Rusiei, conform unui decret semnat de preşedintele Vladimir Putin, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Vladimir Putin a dispus confiscarea pariticipațiilor OMV. Foto Profimedia

OMV s-a retras anul trecut din Rusia, în urma conflictului din Ucraina.

Wintershall Dea, o societate mixtă a BASF şi firmei de investiţii LetterOne a miliardarului rus Mikhail Fridman, este în curs de a ieşi de pe piaţa rusă.

Toate activităţile cu participare rusă, inclusiv participaţia deţinută de Wintershall Dea în gazoductul Nord Stream, precum şi societăţile mixte cu Gazprom vor fi separate juridic până la mijlocul anului viitor.

Conform decretului, participaţiile OMV şi Wintershall Dea în zăcământul Yuzhno-Russkoye şi în proiectele Achimov vor reveni unor companii ruseşti nou create. Ambele proiecte sunt în regiunea Yamal-Nenets din nordul extrem al Rusiei.

Toate participaţiile deţinute de firmele străine în societăţile mixte cu Gazprom vor reveni unor noi entităţi ruseşti. Acţionarii vor primi acţiuni proporţional cu participaţiile lor în societăţile mixte. Câştigurile de pe urma vânzării acestor participaţii vor fi puse în conturi speciale. Toate acordurile corporate în vigoare anterior nu mai sunt valide din momentul publicării decretului, au precizat autorităţile de la Moscova.

În aprilie a.c., OMV spunea că nu vede încă o oportunitate de a-și vinde afacerea din Rusia, scrie ziarul Handelsblatt.

OMV Russia Upstream, o subsidiară a companiei austriece de petrol și gaze OMV în Rusia, a decis să se alăture în mod oficial Camerei de Comerț germano-ruse (AHK), a relatat joi ziarul Handelsblatt. Potrivit acestuia, în ciuda evenimentelor actuale din Ucraina, concernul OMV nu vede în prezent o oportunitate de a-și vinde afacerea din Rusia.

În schimb, potrivit ziarului, compania, printr-o subsidiară a OMV Russia Upstream, se alătură oficial Camerei de Comerț Exterior germano-ruse, care reprezintă interesele afacerilor germane din Federația Rusă.

Rusia are un potențial uriaș din toate punctele de vedere”, a explicat decizia Andreas Böldt, șeful OMV Rusia Upstream. El a adăugat că apreciază în mod deosebit „ofertele culturale diverse, creativitatea și deschiderea oamenilor, precum și peisajele și regiunile naturale diverse” din Rusia.

Reprezentantul OMV a confirmat ziarului informațiile despre intrarea filialei în asociația pentru protecția intereselor afacerilor germane în Rusia. El a precizat însă că OMV este membră a AHK de mulți ani. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului