Romstal Leasing mizează pe imobiliare pentru a-şi spori afacerile în 2008

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania Romstal Leasing mizează pe o creştere a afacerilor cu 35% în 2008, până la o valoare a contractelor de circa 270 milioane de euro. Directorul de marketing al firmei, Ionuţ Chirilă,

Compania Romstal Leasing mizează pe o creştere a afacerilor cu 35% în 2008, până la o valoare a contractelor de circa 270 milioane de euro. Directorul de marketing al firmei, Ionuţ Chirilă, spune că această evoluţie are la bază dezvoltarea segmentelor imobiliar şi echipamente.

"În 2008, vrem să afişăm o creştere a valorii contractelor cu circa 35% faţă de anul 2007, până la 270 milioane de euro, în condiţiile în care piaţa de leasing din România ar putea spori cu 25-30% anul viitor, conform estimărilor Asociaţiei de Leasing şi Servicii Financiare Nebancare (ALB), până la 5,5 miliarde de euro", a precizat Chirilă, citat de NewsIn. Romstal Leasing estimează, pentru sfârşitul anului 2007, un profit net de 4,6 milioane de euro, în creştere cu 83% faţă de anul trecut.

În 2006, Romstal Leasing a afişat un profit de 2,6 milioane de euro, respectiv 2,4 milioane de euro în 2005, valorile fiind raportate conform standardelor internaţionale de contabilitate. Romstal Leasing, companie controlată de banca belgiană KBC, estimează că va înregistra o valoare a contractelor de aproape 200 milioane de euro în 2007, în creştere cu circa 50% faţă de anul 2006, ca urmare a avansului pe segmentul auto şi a creşterii numărului de clienţi. În 2006, Romstal Leasing a înregistrat o valoare totală a contractelor de 139 milioane de euro.

"Numai în perioada Salonului Internaţional de Automobile Bucureşti (SIAB) din acest an au fost încheiate contracte în valoare de circa 40 milioane de euro, mai mult decât dublu comparativ cu valoarea medie a contractelor înregistrate într-o lună, de aproximativ 15 milioane de euro. De menţionat ar mai fi şi oferta de finanţare pe care am avut-o în perioada salonului", a adăugat Chirilă.

Mai multe pentru tine:
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă