Românii, vulnerabili în relaţia cu Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Între ţările UE, avem printre cele mai reduse exporturi de produse care să contrabalanseze importurile de petrol şi gaze de la răsărit Statisticile arată că economia românească

Între ţările UE, avem printre cele mai reduse exporturi de produse care să contrabalanseze importurile de petrol şi gaze de la răsărit

Statisticile arată că economia românească a pierdut pieţele tradiţionale din Rusia. Polonia exportă de peste 10 ori, iar Ungaria şi Cehia de cinci ori mai mult decât noi.

Deficitul comercial al României cu Rusia a crescut de 2,5 ori în ultimii şapte ani, urcând de la 1,1 miliarde euro, în 2000, la 2,8 miliarde euro, în 2007 - arată un studiu prezentat ieri de Eurostat, biroul de statistică al Comisiei Europene.

Este printre cele mai mari rate de creştere la acest capitol dintre ţările UE. Practic, toate statele europene au încercat să contrabalanseze creşterea dependenţei de gazele şi petrolul rusesc printr-o prezenţă mai activă pe pieţele uriaşului de la răsărit.

Astfel, prin creşterea exporturilor, celelalte economii europene au reuşit cel puţin performanţa de a nu adânci deficitul comercial. Germania, dar şi Slovenia se pot lăuda că au obţinut transformarea deficitului în excedent. Cehia a reuşit să atenueze dezechilibrul, iar Ungaria a avut o creştere nesemnificativă. Până şi Bulgaria a avut o creştere de "numai" 60%.

Importurile din Rusia, practic petrol şi gaze, au crescut de la 1,2 la 3,2 miliarde de euro. Statistic, în perioada analizată, exporturile româneşti au crescut de patru ori - deci mai repede decât importurile -, dar sumele sunt încă derizorii, ajungându-se la doar 427 milioane de euro (prin comparaţie, Bulgaria a avut anul trecut exporturi de 328 milioane de euro, iar Grecia de 438 de milioane). Cea mai mare creştere a venit pe segmentul industrie auto, prin exporturile de componente pentru Loganurile asamblate în Rusia.

Mai multe pentru tine:
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Vaccinarea antigripală în 2025-2026. Cine se poate imuniza gratuit și unde
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Actrițele nu-și puteau ține mâinile acasă când jucau cu Robert Redford: „Săruta cel mai bine la Hollywood!”