Românii plătesc cu cardul o dată la două luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 11 milioane de carduri erau active în România la sfârşitul anului trecut FOTO Shutterstock

Un român face, în medie, şapte tranzacţii pe an cu cardul, iar suma plătită anual este de 257 de euro, foarte departe de nivelul din alte ţări europene, potrivit unui raport al Băncii Centrale Europene.

Românii plătesc doar de şapte ori cu cardul într-un an, nivel similar cu cel al grecilor şi aproape dublu faţă de bulgari (4), însă mult mai puţin decât următorii clasaţi – ungurii (27), italienii (28), cehii (30), slovacii şi polonezii (câte 32), potrivit unui studiu al Băncii Centrale Europene (BCE) despre plăţile cu cardul în Uniunea Europeană (UE).

Media Uniunii Europene indică un număr de 79 de plăţi anuale cu cardul, adică de peste şase ori pe lună, în timp ce nordicii fac de aproape 30 de ori mai multe astfel de operaţiuni.   

Topul este dominat de Suedia – cu 230 de plăţi anuale cu cardul, Danemarca – 224 şi Finlanda – 213. Următorul loc este ocupat de către Marea Britanie (167), iar surpriza o constituie poziţia ocupată de Estonia, care se clasează pe poziţia a cincea, cu 159 de plăţi. Estonia face parte din zona euro din anul 2011. Următoarele locuri sunt ocupate de către Olanda şi Luxemburg, cu 158, respectiv 156 de plăţi cu cardul pe an. Surprind, însă, clasările Franţei (130 de plăţi), dar mai ales a Germaniei (doar 39 de plăţi).

Germania, sub media europeană

Şi în privinţa sumelor plătite situaţia e aceeaşi: un român cumpără cu cardul produse valorând în medie 257 de euro, în vreme ce bulgarii achiziţionează de numai 189 de euro, media europeană fiind de peste 20 de ori mai mare, de 4.065 de euro anual. De data aceasta, cele mai mari sume plătite cu cardul se fac în Luxemburg – 12.004 euro, adică o medie de o mie de euro pe lună, urmată de Suedia – 10.245 de euro, podiumul fiind completat de către Marea Britanie – cu 9.966 de euro anual. Statele nordice se regăsesc şi la această categorie pe poziţiile fruntaşe, Danemarca şi Finlanda, cu 9.485 de euro plătiţi anual, respectiv 7.197. Din nou Germania se regăseşte sub media europeană, cu doar 2.421 de euro anual, la jumătate faţă de valoarea medie din Uniunea Europeană.

Raportul arată că se înregistrează diferenţe mari chiar şi în interiorul zonei euro, cardurile fiind folosite frecvent în Finlanda, Estonia, Luxemburg şi Olanda, în vreme ce în Grecia, Italia şi Germania acestea fiind mai puţin populare.

Plata cu cash e mai ieftină

Calculat pe fiecare tranzacţie, plata cu bani lichizi reprezintă cel mai ieftin mijloc – adică 0,42 euro pe tranzacţie, urmată de plăţile prin carduri de debit – cu 0,7 euro pe tranzacţie. Cecurile înregistrează cele mai mari costuri, de 3,55 euro pe fiecare plată. Astfel, se adevereşte teoria „economiei pe scară largă“, costurile scăzând pe măsură ce un anume tip de plată este folosit mai des.

Mai puteţi citi:

[<a href="//storify.com/phradamon666/plata-cu-cardul" target="_blank">View the story "plata cu cardul" on Storify</a>]

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă