Românii, cei mai “muncitori” europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă ar fi să ne luam strict după timpul petrecut la lucru, românii ar ieşi cei mai harnici muncitori din Uniunea Europeană.

Astfel, ei îşi petrec 41,3 ore în medie pe săptămână, la muncă, la fel ca în 2010, în timp ce la zile libere în sărbători legale au fost ultimii, iar la zile de concediu plătit au ocupat penultima poziţie la nivel european.

Datele reies dintr-un raport al Fundaţiei Europene pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Muncă şi Viaţă (Eurofound).

Media săptămânii de lucru este în UE de 39,7 ore, iar în zona euro de 39,5 ore. Orele lucrate se referă doar la locul de muncă principal, excluzând o a doua slujbă sau activităţi part-time.

Un clasament ar arăta astfel:

- Românii - 41,3 ore
- Luxemburghezi - 40,7 ore)
- Nemţii - 40,6 ore
- estonienii şi britanicii cu câte 40,5 ore
- austriecii şi bulgarii cu câte 40,3 ore
- cehii şi polonezii cu câte 40,2 ore.

La polul opus se situează angajaţii din Finlanda, cu 37,8 ore. Aceştia lucrează cu 3,5 ore pe săptămână, sau cu 4,5 săptămâni pe an, mai puţin decât românii.

Programul de lucru negociat colectiv este de 40 de ore pe săptămână în România, maxim în UE, şi la fel ca în Ungaria, Estonia, Polonia, Letonia, Lituania, Slovenia, Bulgaria, Grecia, Luxemburg şi Malta. Francezii se menţin pe ultimul loc în UE, cu 35,6 ore, la fel ca în raportul pentru anul 2010.

România se situează pe penultima poziţie în UE la concediul mediu anual plătit, cu 21 de zile. Pe ultima poziţie, cu câte 20 de zile, se află zece ţări, majoritatea din Europa de Est, respectiv Ungaria, Estonia, Polonia, Letonia, Lituania, Slovenia, Bulgaria, Slovacia, Cipru şi Belgia. Germanii, francezii şi danezii au avut anul trecut cele mai lungi concedii, de câte 30 de zile.

Angajaţii din România au avut anul trecut cele mai puţine zile libere de sărbători legale (se exclud sărbătorile libere care cad duminica), numai 6, la egalitate cu Olanda, care în 2010 a avut 5. Restul ţărilor în care angajaţii au un concediu plătit de numai 20 de zile au între 7 şi 12 zile libere de sărbători legale.

Spania are cele mai multe zile libere de sărbători legale, 14, urmată de Malta şi Slovacia, câte 12.

Eurofound este un organism comunitar înfiinţat în 1975 de Consiliul European, pentru a contribui la planificarea şi proiectarea unor condiţii mai bune de sviaţă şi muncă în Europa.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate