Românii au devenit mari amatori de gadgeturi auto
0Fiecare inovaţie tehnologică ce apare pe piaţă este considerată în primă fază un moft, ca apoi să devină necesitate. Aşa se întâmplă şi în cazul accesoriilor auto, tot mai numeroase
Fiecare inovaţie tehnologică ce apare pe piaţă este considerată în primă fază un moft, ca apoi să devină necesitate. Aşa se întâmplă şi în cazul accesoriilor auto, tot mai numeroase şi diverse în ultimii ani. Companiile de pe piaţa gadgeturilor auto au avut o creştere a cifrei de afaceri în acest an de circa 50%, ajungând undeva la 60 milioane de euro. Astăzi, pe piaţa românească de gadgeturi îşi desfăşoară activitatea în jur de 20 de companii mari. Există însă şi o piaţă neagră, evaluată de cei din domeniu undeva la 40 milioane de euro.
Maşina nu mai este de mult doar un mijloc de transport, ci a devenit un stil de viaţă. Românii s-au contaminat de febra accesorizării şi investesc sute şi chiar mii de euro în sisteme audio de ultimă generaţie, alarme, senzori şi sisteme de navigaţie. Astăzi nu mai este nevoie să laşi geamul în jos şi să întrebi trecătorii pe unde te afli, pentru că există sistemul GPS care te ghidează din satelit. La începutul anilor '90, geamurile electrice erau considerate culmea tehnologiei, iar astăzi, stând la volan îţi poţi verifica mail-ul, poţi trage pe dreapta şi să urmăreşti meciul de fotbal sau cu ajutorul unui sistem audio de ultimă generaţie ai posibilitatea de a transforma autoturismul într-o discotecă pe patru roţi. Conexiunile telefonice bluetooth, laser care monitorizează perimetrul şi ajută la parcare, senzori radar şi sisteme de navigaţie sunt doar câteva dintre cele mai căutate gadgeturi de români. Pentru cei care au probleme cu spatele, scaunele pot fi dotate cu sisteme de încălzire. Oglinzile se reglează electric şi sunt încălzite, parbrizul devine fumuriu la lumină puternică, iar senzorii de ploaie controlează ştergătoarele.
GPS, ca să ştii mereu unde eşti
Un sistem de navigaţie TomTom, prin ADV Auto Power& Technology, costă între 1.500 şi 3.000 de RON. Acest sistem cuprinde harta României, propune trasee optime şi oferă informaţii utilitare. Este simplu de utilizat, având interfaţa cu touch-screen, hard drive intern de 2,5 Gb, baterie internă reîncărcabilă şi bluetooth care permite folosirea telefonului hands-free şi downloadarea informaţiilor despre trafic şi vreme în timp real, folosind serviciul de asistenţă TomTom Plus. Garmin şi GPS România oferă două produse apropiate de ceea ce numim sistem de navigaţie, respectiv o poziţionare pe hartă, fără rutare. Cu alte cuvinte, îţi spun unde te afli, dar nu şi cum să ajungi dintr-un loc în altul. Sistemele antiradar vor putea fi folosite fără probleme de la 1 ianuarie 2007, pentru că, potrivit noului Cod Rutier, sunt perfect legale.
"În acest moment, pentru gadgeturile pe care le importăm plătim taxe vamale de 42% din valoarea produsului. De aceea suntem nevoiţi să practicăm un preţ destul de mare, însă după 1 ianuarie cred că piaţa aparaturii multimedia pentru maşini va exploda", consideră Daniel Chirculescu, directorul companiei ADV Auto.
Poţi vorbi la telefon
Folosirea telefoanelor mobile la volan este interzisă de legislaţia rutieră, însă car kit-urile au rezolvat şi această problemă. Car kit-ul se instalează pe bord în orice loc, pentru a avea un unghi de vizibilitate maximă. Cu un receptor GPS încorporat, car kit-ul se conectează wireless la toate terminalele cu sistem de operare Microsoft Windows Mobile sau PDA. Astfel, informaţia va fi accesată direct din agendă, va fi afişată pe un ecran LCD, iar tu vei putea vizualiza numărul care te apelează, agenda sau ultimul număr apelat. Legăturile telefonice hands-free şi bluetooth s-au răspândit foarte mult în ultimul timp, tehnologia fiind acum disponibilă pe un număr tot mai mare de mărci de autoturisme.
Parcare asistată
şoferii care nu au învăţat foarte bine cum se face o parcare cu spatele sau cei foarte prudenţi îşi pot monta un sistem de parcare cu patru senzori şi afişaj în oglinda retrovizoare. Există însă şi sisteme cu doi sau trei senzori, însă nu sunt atât de sigure la parcare. Pentru montare nu este necesară schimbarea oglinzii retrovizoare, se instalează foarte uşor şi au o limită minimă a distanţei de 30 cm. Principalii furnizori de accesorii au la vânzare senzori de parcare pentru mărcile Volkswagen, Mercedes, Audi, Opel sau BMW.
n Cele mai căutate gadgeturi de români sunt sistemele de navigaţie, urmate de aparatura audio şi senzorii de parcare
n Sistemul de navigaţie MyGuide 3010 costă în jur de 1.300 RON. Are meniu şi ghidare în limba română şi puteţi accesa uşor informaţiile necesare tranzitării. Acelaşi dispozitiv are setări disponibile în peste douăzeci de limbi, jocuri, meniu multimedia (muzică, filme, stocare de fotografii).
n Pachetul Car audio Racing costă în jur de 800 RON şi conţine cutie bas complet echipată, subwoofer Racing de 30 cm, staţie Racing 2 canale, kit de cabluri.
n Senzorii de parcare Cobra costă în jur de 600 RON. Există însă şi sisteme de parcare cu senzori în hipermarketuri care nu costă mai mult de 200 RON