România, vulnerabilă în cazul unui război comercial. Top 21 state în dificultate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România se află între statele vulnerabile la războiul comercial, potrivit unei analize realizată de Bloomberg care a evaluat 21 de economii aflate în dezvoltare din întreaga lume.

Astfel, România s-a plasat pe locul 17 între cele 21 de state emergente analizate, în funcţie de rezistenţa la efectul războiului comercial, pe primele două poziţii aflându-se Filipine şi Egipt, scrie Bloomberg.

Majoritatea statelor plasate pe primele locuri au perspective solide de creştere. Filipine şi Egipt au obţinut scoruri ridicate, după ce vânzările de active care au avut loc la nivelul statelor în dezvoltare au făcut ca activele lor să fie relativ subevaluate. În schimb, Mexicul, care este ameninţat cu noi tarife de către preşedintele american Donald Trump, este la sfârşitul clasamentului, ca cea mai vulnerabilă piaţă, din cauza exporturilor mari în Statele Unite.

Între statele analizate, Ungaria se află pe locul şase, Rusia pe nouă, iar Polonia pe 11.

”Economiile care au o cerere internă mare, o expunere mică la China sau Statele Unite, sau cele care au mai multe restricţii pentru accesul investitorilor străini pe pieţele lor sunt mai ferite de efectele războiului comercial”, a declarat Satoru Matsumoto, manager de fonduri în Tokyo, la firma Asset Management One, care administrează activel de peste 500 de miliarde de dolari.

Investitorii sunt interesaţi de active de pe pieţele emergente care oferă valoare plasamentelor în urma vânzărilor provocate de escaladarea neaşteptată a războiului comercial, în această lună.

MSCI Emerging Market Currency Index a scăzut cu 1,3% în luna mai, cel mai mare declin lunar după cel consemnat în august 2018.

Economiile incluse în analiza Bloomberg fac parte fie din MSCI Emerging Markets Index, fie dintr-un indice calculat de Bloomberg care măsoară datoriile în monede locale ale statelor aflate în dezvoltare.

Impactul războiului comercial este măsurat printr-o medie ponderată a exporturilor fiecărei economii în SUA şi China, faţă de PIB-ul nominal. China nu are scor în funcţie de acest criteriu.

Siguranţa este măsurată în funcţie de situaţia contului curent, ratingul de ţară şi rezervele valutare.

Mai multe pentru tine:
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!