România, ţara extremelor: 1,5 milioane de pensionari trăiesc în sărăcie lucie. Alţi 9.677 se lăfăie în lux

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În România există nu mai puţin de 15 niveluri de pensii care variază de la sume lunare de sub 500 de lei, cea mai mare parte alocată agricultorilor sau beneficiarilor de ajutor social, la pensii de peste 5.000 de lei, acordate nu numai beneficiarilor de pensii speciale, ci şi altor categorii de privilegiaţi.

Potrivit datelor publicate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) şi analizate de „Adevărul”, în luna mai circa 1,5 milioane de pensionari au încasat sume mai mici de 800 de lei, din care 606 mii au luat pensie mai mică de 500 de lei, 271 de mii între 500 şi 600 de lei, alţi 321 de mii pensii între 600 şi 700 de lei şi 310.000 între 700 şi 800 de lei.

De departe cei mai săraci sunt însă cei care primesc sub diferite forme ajutoare sociale aferente pensiilor, „polul sărăciei” din punct de vedere al nivelului extrem de mic fiind în Suceava, unde mai mult de 35.000 de bătrâni primesc ajutoare de două-trei sute de lei.

Topul sărăciei este continuat cu judeţul Prahova, unde 29.381 încasează ajutoare sociale de bătrâneţe, Bacău cu 28.000, Constanţa cu 27.000, Maramureş cu mai mult de 26.000 şi lt şi Neamţ cu câte 25.000.

100.000 de români au pensii mai mari de 3.000 de lei

La polul opus, 9.677 de pensionari încasează lunar pensii mai mari de 5.000 de lei, alţi 21.753 beneficiind de venituri lunare cuprinse între 4.000 şi 5.000 de lei, iar alţi 75.000 pensii de 3.000 – 4.000 de lei.

Dintre cei cu pensii de peste 5.000 de lei, beneficiarii celor mai mari sume sunt magistraţii, pensia medie a judecătorilor şi procurorilor fiind mai mare de 18.000 de lei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă