România realizează 0,2% din producţia mondială de cărbune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
România realizează 0,2% din producţia mondială de cărbune

Producţia de cărbune a României s-a ridicat anul trecut la 6,5 milioane de tone echivalent petrol, în scădere cu 2% faţă de cea realizată în 2007 şi reprezintă 0,2 la sută din producţia mondială de cărbune, conform statisticilor companiei petroliere British Petroleum, citate de Agerpres.

Raportul companiei petroliere arată că în 2008, în România, producţia de cărbune a fost cu 800.000 tone mai mare faţă de cea din 1998. În ceea ce priveşte consumul de cărbune, în România, el s-a ridicat la 7,7 milioane tone echivalent petrol şi a reprezentat 0,2 la sută din consumul mondial.

China, pe primul loc la producţia de cărbune

Cea mai mare producţie de cărbune a realizat-o China, adică 1,414 miliarde de tone echivalent petrol. Al doilea loc a fost adjdecat de Statele Unite ale Americii cu 596,9 milioane de tone echivalent petrol. În Uniunea Europeană, producţia de cărbune a scăzut anul trecut cu 3,5%, până la 171,5 de milioane de tone echivalent petrol, adică 5,2% din totalul producţiei de cărbune. China este pe primul loc şi la cel mai ridicat consum de cărbune, adică 1,406 miliarde de tone echivalent petrol, iar Statele Unite ocupă a doua poziţie cu 565 de  milioane de tone echivalent petrol. Mai mult, în Uniunea Europeană consumul a fost de 301,2 milioane  de tone, mai precis 9% din total.

La sfârşitul lui 2008, România avea rezerve de cărbune de 422 de milioane de tone, adică 0,1% din rezervele mondiale. Cele mai mari rezerve erau în State Unite -238 de miliarde de tone şi în Rusia - 157,01 miliarde de tone echivalent petrol.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent