România nu mai are contract cu ruşii de la Gazprom. Acordul istoric pentru transportul gazelor ruseşti a încetat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Transgaz a anunţat încetarea contractului cu Gazprom Export, încheiat pentru transportul gazelor naturale prin conducta de tranzit T3 pe teritoriul României către terţe ţări, potrivit unui raport transmis luni Bursei de Valori Bucureşti (BVB)

„SNTGN TRANSGAZ SA (TGN) informează asupra faptului că, în scopul aplicării reglementărilor europene pe conductele de transport gaze naturale T2 şi T3, al încheierii cu operatorii de transport adiacenţi a acordurilor de interconectare aferente punctelor de intrare/ieşire ale acestor conducte, contractul istoric pentru transportul gazelor naturale prin conducta de tranzit T3 pe teritoriul României către terţe ţări, încheiat cu Gazprom Export LLC (GPE) şi valabil până la data de 31.12.2023, a încetat prin acordul părţilor”, arată un raport transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Negocierile intense purtate între Comisia Europeană (DG-ENER), SNTGN Transgaz SA şi Gazprom Export LLC s-au materializat într-un Acord de încetare a Contractului istoric între SNTGN Transgaz SA şi GPE încheiat pentru transportul gazelor naturale prin conducta de tranzit T3 pe teritoriul României către terţe ţări.

Acest Acord este de o importanţă deosebită, întrucât pe de o parte creează premisele pentru aplicarea cadrului normativ european pentru rezervarea de capacitate de transport gaze naturale prin conductele de tranzit T2 şi T3 şi în acelaşi timp asigură protejarea optimă a intereselor financiare ale Transgaz care decurgeau din contractul istoric de transport gaze naturale prin conducta de tranzit T3, arată oficialii Transgaz.

Acordul de Încetare a Contractului istoric între SNTGN Transgaz SA şi Gazprom Export LLC creează cadrul necesar pentru încheierea Acordurilor de Interconectare pentru Punctele de Interconectare Isaccea 2,3 şi Negru Vodă/Kardam 2,3, asigurarea accesului liber al terţilor la rezervarea de capacitate pe conductele de tranzit T2 şi T3 asigură încasarea sumelor rămase de achitat din contractul istoric şi creează premisele creşterii gradului de utilizare a infrastructurii de transport al gazelor naturale din România.

CITEŞTE ŞI:

Ce înseamnă pentru România ruperea contractului cu Gazprom

Dobrogea este traversată, de la nord la sud, între Isaccea şi Negru Vodă, de gazoductul Transbalcanic, un sistem de trei conducte de tranzit prin care Gazprom transporta gazele necesare Europei de Sud-Est. El a fost construit în perioada comunistă, cu finanţare de la Gazprom, iar gigantul rus avea dreptul de a folosi exclusiv această conductă.

Contractul cu Gazprom pentru conducta Isaccea-Negru Vodă 2 a fost semnat iniţial de România în 1987, cu valabilitate până în 2011, însă de atunci a fost prelungit succesiv an de an, cu toate că prevederile sale încălcau normele UE privind liberul acces concurenţial la interconectările transfrontaliere ale conductelor de gaze europene, partea rusă neacceptând modificarea sau rezilierea.

Cel pentru conducta Isaccea-Negru Vodă 3, care conferă de asemenea Gazprom monopol pe capacitatea de transport, a fost semnat în 1999 şi este valabil până în 2023.

Monopolul Gazprom pe conducta Isaccea-Negru Vodă 1 (contract semnat în 2005) a încetat în 2016, iar Transgaz a încheiat un acord de interconectare cu Ukrtransgaz în baza căruia, de la 1 octombrie 2016, alocarea capacităţii de transport a conductei se face pe bază de licitaţii concurenţiale, respectându-se astfel legislaţia comunitară. Un acord similar, pentru aceeaşi conductă şi în acelaşi scop, a fost încheiat şi cu Bulgartransgaz, operatorul de transport din Bulgaria, ţară în care intră gazele ce ies prin punctul de interconectare Negru Vodă.

Rusia ţine la monopolul pe capacitarea de transport a conductelor de tranzit Isaccea-Negru Vodă cu toate că este departe de a utiliza la maximum această capacitate, folosind doar circa jumătate din aceasta.

Din cauza contractelor dintre Transgaz şi Gazprom, semnate în baza unor acorduri internaţionale încheiate între România şi Rusia în 1970, 1986 şi 1996, Comisia Europeană a declanşat în 2012 o procedură de infringement împotriva statului român , suspendată între timp înainte ca România să fie chemată în judecată la Curtea Europeană de Justiţie.

România a denunţat convenţiile cu Rusia în 2011, însă, ca urmare a mecanismelor de denunţare prevăzute în textele convenţiilor, contractele semnate în baza acestora au rămas în vigoare.

SNTGN Transgaz SA este operatorul tehnic al Sistemului Naţional de Transport (SNT).

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima