România, la coada clasamentului la competitivitate regională. Bucureşti-Ilfov a avansat, însă regiunea Sud-Est e pe ultimul loc din UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România se află la coada clasamentului european în funcţie de competitivitatea regională, regiunea Bucureşti-Ilfov avansând câteva poziţii, însă Regiunea Sud-Est ocupă un ruşinos loc final în top, alături de regiunea franceză Guyane.

Potrivit indicelui competitivităţii regionale pentru 263 de regiuni ale UE publicat de Comisia Europeană – un studiu care furnizează regiunilor informaţii utile pentru a-şi stimula performanţa economică – cinci din cele opt regiuni româneşti au obţinut un scor de sub 10 puncte.

Bucureşti-Ilfov este cea mai bine poziţionată regiune din România, cu un scor de puţin peste 45 puncte, plasând Capitala şi judeţul Ilfov pe locul 161 în rândul celor 263 de regiuni europene , scrie profit.ro.

Însă deşi Bucureşti-Ilfov a avansat patru poziţii faţă de ediţia anterioară, când s-a clasat pe locul 165, regiunea prezintă deficienţe semnificative raportat la suratele europene cu un PIB comparabil, printre care regiunea italiană Trento (48,6 puncte, locul 153), Schwaben, Germania (72,3 puncte, locul 51), Madrid, Spania (67,7 puncte, locul 83) sau Cheshire (85,1 puncte, locul 16), potrivit sursei citate.

A doua cea mai bine plasată regiune din România în topul competitivităţii este regiunea Vest (judeţele Timiş, Arad, Hunedoara şi Covasna), urmată de regiunea Nord-Vest (judeţele Bihor, Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj şi Bistriţa Năsăud). Cele două regiuni ocupă locurile 240 şi 241 în clasamentul UE, cu un scor de 13,2, respectiv 11,9 puncte.

Regiunea Sud-Est, care cuprinde judeţele Buzău, Ialomiţa, Vrancea, Galaţi, Brăila, Tulcea şi Constanţa, se află pe ultimul loc în indicele competitivităţii, la egalitate cu regiunea franceză Guyane. Regiunea Sud-Est a obţinut doar 0,07 puncte la ediţia din acest an a indicelui, puţin peste punctajul de zero puncte înregistrat de Guyane.

Următoarele cele mai puţin competitive regiuni europene sunt, în ordine, Anatoliki Makedonia, Sterea Ellada (Grecia), Severozapaden (Bulgaria), Peloponnisos, Dytiki Ellada, Ionia Nisia (Grecia) şi regiunile româneşti Sud-Vest Oltenia (judeţele Olt, Vâlcea, Dolj, Gorj şi Mehedinţi) şi Sud-Muntenia (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Călăraşi, Giurgiu şi Teleorman). Cele două regiuni româneşti au obţinut un scor apropiat, de 5,56, respectiv 5,69 puncte.

La polul opus, regiunea formată din Londra şi localităţile învecinate este cea mai competitivă din UE, potrivit datelor Comisiei. Londra a obţinut scorul maxim, de 100 puncte, devansând ocupanta primului loc la ediţia din 2013 a indicelului UE, regiunea olandeză Utrecht. Capitala olandeză şi localităţile din apropiere se află în acest an pe locul doi, la egalitate cu o altă regiune britanică, ce cuprinde Berkshire, Buckinghamshire şi Oxfordshire.

Top 10 cele mai competitive regiuni din UE este completat de Stockholm (Suedia), Surrey (Marea Britanie), Hovedstaden (Danemarca), Luxembourg, Ile de France (Franţa), Oberbayern (Germania) şi Hampshire şi Isle of Wight (Marea Britanie).

Comisarul pentru politica regională, Corina Creţu, a declarat: „Acest indice este un instrument valoros pentru o mai bună elaborare a politicilor. El consolidează eforturile Comisiei de sprijinire a reformelor structurale şi de stimulare a capacităţilor de inovare ale regiunilor UE prin investiţii legate de politica de coeziune. Deoarece fiecare regiune este unică, oferim un sprijin adaptat pentru a le abilita şi a le ajuta să îşi valorifice atuurile şi activele, mai ales prin intermediul strategiilor noastre regionale de specializare inteligentă”.

Potrivit Comsiei Europene, în ansamblu, rezultatele din 2016 sunt consecvente cu cele din 2013. „Se poate observa în continuare un model policentric, în cadrul căruia zonele puternice din jurul capitalelor şi cele metropolitane reprezintă principalii factori motori ai competitivităţii. În majoritatea nord-vestului Europei se pot observa efecte de propagare, însă acest lucru este mult mai puţin evident în regiunile UE aflate înspre est şi sud. În multe cazuri se observă niveluri ridicate de variaţie în cadrul aceleiaşi ţări, cauzate de o regiune a capitalei care depăşeşte clar celelalte regiuni din ţară din punctul de vedere al performanţei”, se arată în comunicatul CE.

Mai multe pentru tine:
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți