România îmbătrânită. Pensionarii sunt cap de gospodărie în jumătate de ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În jumătate din regiunile din România, cele mai sărace chiar, un pensionar este capul gospodăriei, arată Institutul Naţional de Statistică (INS) în studiul „Coordonate ale nivelului de trai în România”.

Numai în regiunile Vest, Nord-Vest, Centru şi Bucureşti-Ilfov cea mai mare parte a gospodăriilor sunt conduse de persoane salariate.  

Potrivit INS, în regiuni precum Sud-Muntenia sau Sud-Vest Oltenia circa 46%, respectiv 45% din gospodării sunt conduse de un pensionar, în timp ce numai 39%, respectiv 38% sunt conduse de un salariat. Numai regiunile Vest şi Bucureşti-Ilfov trec de 50% gospodării conduse de un salariat, dar nici aici procentul gospodăriilor în care capul familiei este un pensionar nu este mic: 39,3%, respectiv 37,1%.

Repartizarea gospodăriilor după vârsta capului gospodăriei, arată un grad mai mare de concentrare la grupele de vârstă de 35-49 ani (29,3%) şi la cele de 65 ani şi peste (31,9%). La oraş, 27,3% din totalul gospodăriilor sunt conduse de persoane în vârstă de 65 ani.

În mediul rural, procentul este şi mai mare: 37,9%. De altfel, aproximativ două treimi din numărul total de gospodării rurale (63,3%) sunt conduse de persoane în vârstă de 50 ani şi peste.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”