România continuă să cheltuie mai mult decât îşi permite, deşi a fost somată să fie mai cumpătată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deficitul bugetar pe primele cinci luni a ajuns la 8,14 miliarde de lei, faţă de perioada similară a anului trecut, cea mai mare parte a acestei creşteri fiind dată de cheltuielile cu pensiile şi salariile

Execuţia bugetară, publicată pe site-ul MFP, indică o gaură la bugetul de stat de 8,14 miliarde de lei în primele luni din 2018 (0,88% din PIB), de aproape 4 ori mai mult decât în perioada similară a anului trecut, când a fost de numai 2,2 miliarde de lei (0,27% din PIB).

Concret, în perioada ianuarie – mai 2018 veniturile la bugetul general consolidat au fost de 110,9 miliarde lei, în timp ce cheltuielile au fost de 119 miliarde lei.

Acest deficit uriaş este dat de creşterea cheltuielilor cu 18,4% faţă de primele cinci luni din 2017, respectiv a celor cu salariile şi pensiile.

”Cheltuielile de personal sunt cu 22,3% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, creşterea fiind determinată de majorările salariale acordate în temeiul Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 10,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent”, se arată în notă.

Şi cheltuielile cu asistenţa socială au crescut în primele cinci luni din acest an, cu 10,5%, fiind influenţate, în principal, de majorarea cu 9% a punctului de pensie de la 1 iulie 2017, ajungând la 1000 lei, majorarea şi modificarea modalităţii de stabilire a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului şi stimulentul de inserţie.

O altă creştere importantă a cheltuielilor este dată de creşterea dobânzilor aferente împrumuturilor făcute de stat, care au fost cu 34,9% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, respectiv 0,6% din PIB, „întrucât s-a înregistrat un vârf de plată a dobânzilor în luna aprilie, avându-se în vedere cumularea datelor de plată a dobânzilor aferente mai multor titluri de stat de tip benchmark”.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 7,4 miliarde lei, de 1,8 ori mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Guvernul, somat să taie cheltuielile

Consiliul Uniunii Europene a cerut României, pentru a treia oară în ultimele 12 luni, să corecteze abaterile bugetare semnificative, date de creşterea cheltuielilor publice. România trebuie să ia, până în octombrie, măsuri pentru reducerea deficitului până la mai puţin de 3% din PIB. 

Consiliul UE a adoptat la 22 iunie 2018 o decizie prin care a stabilit că România nu a reuşit  să ia măsuri eficiente pentru a corecta o abatere bugetară semnificativă. Recomandarea trimisă României în cadrul „procedurii de abatere semnificativă” este cea de-a treia începând cu luna iunie 2017.   

„România a fost supusă unei proceduri de abatere semnificativă din iunie 2017, după o deteriorare a soldului său structural în 2016 şi o deteriorare ulterioară în 2017. În decembrie 2017, Consiliul a stabilit că România nu a luat măsuri eficiente”, a informat Consiliul UE.    

Oficialii europeni au cerut României să ia măsuri urgente pentru a se asigura că majorarea nominală a cheltuielilor publice nete primare nu depăşeşte 3,3% din PIB în 2018, reprezentând o ajustare structurală anuală de cel puţin 0,8% din PIB.   

„Eventualele câştiguri neaşteptate ar trebui utilizate pentru reducerea deficitului, iar măsurile de consolidare bugetară ar trebui să asigure o îmbunătăţire durabilă. Consiliul a stabilit un termen limită pentru 15 octombrie 2018 pentru ca România să raporteze cu privire la măsurile întreprinse”, se arată în documentul Consiliului UE.

Or, potrivit ultimei execuţii bugetare, cheltuielile de personal sunt de 3,6% din PIB şi 28,3% din totalul cheltuielilor pe primele cinci luni din 2018.

Dacă s-ar conforma cerinţelor Consiliului UE, Guvernul ar trebui să taie salariile bugetarilor atât în acest an, cât şi în 2019, ceea ce este foarte puţin probabil, având în vedere că 2019 este an electoral.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă