România a pierdut cel mai lung proces din istoria sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procesul a început în urmă cu 29 de ani, fiind cel mai lung proces din istoria României şi unul dintre cele mai lungi din lume.

Cele două părţi: pe de o parte fosta companie de comerţ exterior a României, Metalexportimport (MEI), iar pe de cealaltă parte două concerne germane Thyssen Krupp şi Otto Wolf, arată Economica.net.

Prin Metalexportimport se derulau cea mai mare parte a exporturilor Sidex, fiind acum deţinută de ruşi. În anii 1980, Sidex Galaţi a încheiat, prin intermediul MEI, un contract de 30 de milioane de dolari pentru livrarea a cinci nave cu tablă groasă către o companie americană.

Americanii au spus însă că nu dispun de bani şi au nevoie de un finanţator, care a apărut rapid: cele două concerne germane. Pe scurt: transportul a fost livrat, dar firma americană a dat faliment, iar finanţatorii nu au mai plătit către MEI.

La masa credală, firma românească nu a acceptat cinci milioane de dolari şi a intentat un proces în care a cerut 60 de milioane de dolari. Acum, după pronunţarea sentinţei, românii au pierdut şi acei cinci milioane de dolari.

Nemţii au fost apăraţi de avocaţii de la Muşat şi Asociaţii şi Ana Diculescu, mama lui Dan Şova, în timp ce firma românească a fost apărată, printre alţii, şi de avocatul Gheorghe Piperea.

Potrivit avocatei Ana Diculescu, care a făcut declaraţii pentru Economica.net, greşeala părţii române a fost pornirea unui proces împotriva finanţatorului, pe care nicio normă de drept nu îl poate obliga să plătească. Ea a spus că insistenţele în acest proces au dorit să acopere incompetenţa unor oameni din acest contract.

Pe de altă parte, Gheorghe Piperea acuză sistemul juridic. "Putea fi şi un acordeonist judecător că tot pierdeam. Noi nu ne-am luptat cu avocaţii lor, ne-am luptat cu un sistem întreg. Sistemul a înfrânt", arată Piperea.

În schimb, avocata Ana Diculescu susţine că MEI a apelat la bizarerii juridice pentru a tărăgăna acest proces.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice