România a fost campioană la scumpiri pentru a noua lună la rând

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a înregistrat în septembrie, pentru a noua lună la rând, cea mai mare rată a inflaţiei din Uniunea Europeană, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Cele mai ridicate rate anuale ale inflaţiei din UE au fost înregistrate luna trecută în România (3,5%), Slovacia (3%) şi Ungaria (2,9%), iar cele mai scăzute în Cipru (minus 0,5%), Portugalia (minus 0,3%), Grecia, Spania şi Italia (toate cu 0,2%).

Comparativ cu luna precedentă, inflaţia anuală a scăzut în 20 de state membre, a rămas stabilă în cinci şi a urcat în două ţări membre. Datele pentru Marea Britanie nu sunt disponibile.

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a fost în septembrie 2019 de 0,8%, în scădere faţă de 1% în august, şi de 1,2% în Uniunea Europeană, în scădere faţă de 1,4% luna precedentă.

Conform acestor cifre, inflaţia din zona euro este tot mai departe de obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%.

În septembrie 2018, rata inflaţiei în zona euro era de 2,1% iar în UE de 2,2%.

În cazul zonei euro, cea mai ridicată contribuţie la rata anuală a inflaţiei a venit de la tarifele la servicii (0,66 puncte procentuale), urmate de preţurile la alimente, alcool şi ţigări (0,29 puncte procentuale) şi preţurile la energie (minus 0,18 puncte procentuale).

În schimb, inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, s-a situat la 1,2% în septembrie, în creştere faţă de 1,1% în august. Inflaţia de bază este urmărită cu atenţie de Banca Centrală Europeană la elaborarea deciziilor sale de politică monetară. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani