Reprezentantii ANC sustin ca Garda Financiara nu va trece la Finante

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scaderea fiscalitatii si, in special, reducerea impozitului pe profit de la 25 la suta la 19 la suta se datoreaza Autoritatii Nationale de Control, care a reusit sa diminueze semnificativ evaziunea

Scaderea fiscalitatii si, in special, reducerea impozitului pe profit de la 25 la suta la 19 la suta se datoreaza Autoritatii Nationale de Control, care a reusit sa diminueze semnificativ evaziunea fiscala. Aceasta afirmatie stupefianta ii apartine ministrului Controlului, Ionel Blanculescu, care, intr-o conferinta de presa organizata, ieri, la Focsani, pe tema unui caz legat de Garda Financiara, nu a pierdut ocazia de a face publicitate marilor realizari ale institutiei pe care o conduce. "Sunt convins ca si in 2005 vom inregistra reduceri succesive ale nivelului fiscalitatii ca urmare a combaterii evaziunii fiscale. Am inregistrat succese remarcabile pe aceasta linie si am reusit sa scoatem din economia subterana un surplus de bani care a ajuns la buget", si-a argumentat Ionel Blanculescu logica scaderii impozitelor. El a omis insa sa spuna ca reducerea fiscalitatii a fost un proces negociat cu FMI si cu partenerii sociali si care a fost realizat de catre Ministerul Finantelor prin finalizarea noului Cod fiscal. Cuprins de euforia succeselor anuntate in fata presei si a unei parti dintre comisarii Garzii Financiare Vrancea, Ionel Blanculescu a raportat cu mandrie ca, in momentul de fata, volumul economiei subterane reprezinta, in prezent, "doar" 25 la suta din PIB, fata de 40 la suta in 1998. Molipsit de curajul sefului sau, comisarul-sef al Garzii Financiare, Marian Pasulea, a tinut sa le spuna comisarilor inca de la inceput ca trecerea Garzii Financiare inapoi in subordinea Ministerului Finantelor se bazeaza doar pe niste zvonuri neintemeiate. "Din punctul meu de vedere, o astfel de trecere a Garzii Financiare la Ministerul Finantelor nu este justificata. Dimpotriva, numai in aceasta structura (Autoritatea Nationala de Control) Garda Financiara este cu adevarat autonoma. In Ministerul Finantelor, Garda Financiara era doar o simpla directie, cu un buget de mizerie", a precizat Marian Pasulea. El a adaugat ca la rectificarea bugetara din luna septembrie va solicita Ministerului Finantelor alocarea sumelor necesare pentru infiintarea a 400 de posturi, "pe care le-am lasat la Finante, la Controlul fiscal". El a spus ca o mare parte dintre aceste posturi vor fi ocupate de catre femei. Desi declaratia comisarului-sef al Garzii Financiare vine in contradictie cu declaratia premierului Nastase si cu cea a ministrului Finantelor, potrivit carora Garda Financiara si Autoritatea Nationala a Vamilor vor reveni la Ministerul Finantelor, Marian Pasulea a raspuns foarte sigur pe sine, printr-o intrebare adresata presei: "Ati vazut dumneavoastra vreun act in acest sens?".

Mai multe pentru tine:
Brutar celebru: Pâinea ținută în frigider se învechește de trei ori mai repede. Cum recomandă să o depozităm
Mobilizare impresionantă. Cehii au strâns în 48 de ore suma necesară pentru achiziția unei rachete Flamingo pentru armata ucraineană
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO