Refacerea reţelei de termoficare din Capitală: cât ar costa şi ce investiţii s-au făcut în ultimii 30 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea

Modernizarea reţelei de termoficare din Capitală ar costa 5 miliarde de euro, bani pe care Bucureştiul de unul singur nu îi poate aloca niciodată în mod direct, a declarat directorul general al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetica Bucureşti-Ilfov, Andrei Creci.

„Din toate calculele făcute de toţi specialiştii numai modernizarea reţelei de termoficare ar costa, la virgulă, şi nu este un preţ estimativ, 5 miliarde de euro. Sunt calcule foarte clare: trebuie să modernizezi reţeaua termică primară, trebuie să modernizezi racordurile din reţeaua primară, trebuie să modernizezi reţele termice secundare aferente Punctelor Termice, aferente Centralelor Termice, modernizarea Centralelor Termice de cvartal, câte au mai rămas, Punctele Termice câte au mai rămas şi iată că, inclusiv cu dispecerarea, suma ar ajunge la 5 miliarde de euro, fără TVA. Sunt bani pe care Bucureştiul de unul singur nu îi poate aloca niciodată în mod direct.”, a declarat Andrei Creci, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, din punct de vedere administrativ ar trebui regândite obligaţiile pe care sectoarele Capitalei le au către oraş, astfel încât acestea să contribuie şi la bugetul termoficării şi al transportului, în condiţiile în Municipalitatea nu poate acoperi toate aceste costuri numai din resurse bugetare.

Oficialul a subliniat că în acest sector al energiei termice ar trebui făcut un plan pe 10-15 ani, acceptat de toată lumea şi de care să se ţină „absolut toţi primarii şi toate guvernele”.

Întrebat ce investiţii au fost făcute pentru modernizarea sistemului de termoficare al Capitalei în ultimii 30 de ani, Andrei Creci a declarat:

„S-a modernizat foarte puţin în ultimii 30 de ani: vreo 20 de kilometri de reţea primară şi vreo 45 de kilometri de reţea termică secundară, 24 de puncte termice din zonele Berceni Giurgiu şi Berceni Olteniţa şi s-au înlocuit schimbătoare de căldură în aproximativ 200 de puncte termice. Toate acestea printr-un program finanţat de Banca Europeană de Investiţii, Ministerul de Finanţe (MF), Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) şi RADET.” 

Conform acestuia a mai fost un program finanţat de BERD şi Primărie prin care s-au montat pompe cu turaţie variabilă şi sisteme de automatizare în 596 de puncte termice, dintr-un total de 1.012 puncte la nivelul Capitalei, dar şi echipamente pentru echilibrare hidraulică în 16.600 scări de bloc. 

„Mai sunt 47 de centrale termice de cvartal cu reţea proprie de distribuţie, din care 36 au fost modernizate în perioada 2000 - 2018 şi 112 module termice care au fost reabilitate toate.În februarie anul acesta s-a semnat contractul de finanţare pe Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), între municipalitate şi Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), aşteptăm răspunsul pozitiv de la Bruxelles şi urmează să primim banii de la UE, respectiv 245 de milioane de euro cu care se vor putea moderniza 230 de kilometri de reţea. 

De asemenea, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), PMB a propus programe de 7 miliarde de euro, din care un miliard de euro pentru termoficare. Din câte ştiu, există deja un proiect de digitalizare pe partea termică.”, a transmis directorul general al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetica Bucureşti-Ilfov. 

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro