Reduceri la biletele de avion pentru carnavalurile europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Companiile aeriene profită de faptul că în luna februarie vor avea loc mai multe carnavaluri faimoase, precum cel de la Veneţia sau Koln şi au pus în vânzare bilete promoţionale, cu reduceri de peste 20%, pentru a atrage cât mai mulţi cumpărători.

Tarom este una dintre primele companii aeriene care a lansat oferte speciale dedicate carnavalurilor. Astfel, în perioada 8-14 februarie, turiştii pot cumpăra de la Tarom bilete dus-întors Bucureşti - Veneţia la preţul de 86 de euro cu toate taxele incluse. Carnavalul de la Veneţia se va desfăşura în perioada 11 -15 februarie, iar în acest an, agenţiile de turism se aşteaptă ca peste 2.000 de români să viziteze oraşul italian, datorită faptului că perioada de organizare coincide cu Valentine's Day (14 februarie). Mare atenţie! Cei care vor să plătească doar 86 de euro pe bilet,  va trebui să-şi rezerve călătoria obligatoriu de pe site-ul Tarom. Altfel, dacă vor prefera să facă rezervare la agenţiile operatorului aerian, vor plăti cu 25% mai mult.

 Altă companie care a lansat zboruri dedicate festivalurilor este Carpatair, care a pus, deja, în vânzare bilete către cinci oraşe euopene unde se organizează carnavaluri, la preţuri începând de la 35 de euro de persoană, plus taxele de aerport. Perioada de vânzare a biletelor este 18 ianuarie - 20 februarie 2010, iar perioada de călătorie este între 06 - 20 februarie 2010. Cele cinci oraşe europene vizate de Carpatair sunt: Veneţia (6 februarie - 16 februarie), Munchen - Germania (7 februarie - 16 februarie), Viareggio - Italia (7 februarie - 17 februarie), Koln - Germania (11 februarie - 17 februarie) şi Patras - Grecia (15 februarie - 20 februarie).

„Luna februarie este luna Carnavalurilor, o perioadă în care din ce în ce mai mulţi români aleg să viziteze şi să petreacă în oraşele europene care organizează astfel de festivităţi", a declarat Paula Ardelean,  vicepreşedinte de marketine şi de vânzări al Carpatair.

La mijlocul lunii februarie mai au loc carnavaluri celebre, unde participanţii se costumează cât mai original, dansează şi se distrează la maximum, la Rio de Janeiro, Nisa şi Tenerife.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul