Reader's Digest SUA intră în faliment
0Editura americană Reader's Digest Association a anunţat, ieri, că se va plasa sub protecţia legii americane a falimentului, după ce a acumulat datorii de aproximativ 1,6 miliarde de dolari, informează AFP. Oficialii editurii au informat că măsura de faliment nu vizează activităţile grupului din alte ţări, printre care şi România.
Editura Reader's Digest Association, care deţine branduri foarte importante de reviste şi de cărţi la nivel mondial, a explicat că acordul de restructurare prevede ca o „parte important“ din datoriile sale, care se ridică la 1,6 miliarde de dolari, să fie convertite în acţiuni. În cadrul acestui acord, Reader's Digest a anunţat că se plasează sub protecţia legii americane a falimentului, care permite unei societăţi să se restructureze, protejându-se de cererile creditorilor săi.
„Restructurarea datoriei ne va permite să dispunem de flexibilitate financiară, pentru a ne putea continua creşterea şi iniţiativele de schimbare“, a declarat Mary Berner, preşedintele Reader's Digest
Este prezentă şi în România
Celebra revistă Reader's Digest este prezentă şi în ţara noastră din anul 2004. Ediţia Românească a revistei Reader's Digest are un tiraj mediu de peste 100.000 de exemplare, ultima cifră auditată fiind de 113.000 exemplare pe ediţie, conform Biroului Român de Audit al Tirajului (BRAT).
În România se mai găsesc şi alte publicaţii ale editurii americane, precum „Sănătate cu tratamente naturiste“, „Mari enigme ale trecutului“ sau „Misterele Terrei“.