Reactorul 1 de la Cernavodă va fi reconectat sâmbătă dimineaţă la sistemul energetic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele două unităţi de la Cernavodă asigurǎ aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării

Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, care asigură aproape 10% din producţia de electricitate a României, va fi reconectat sâmbătă dimineaţă la sistemul energetic naţional (SEN), după aproape patru zile de la deconectare, din cauza unei avarii la linia de evacuare, a anunţat vineri Nuclearelectrica (SNN), compania care administrează centrala.

Reactorul 1 a fost deconectat marţi, la ora 15:37, de la sistemul energetic naţional (SEN) din cauza avarierii liniei de evacuare putere de 400KV în SEN.

Specialiştii centralei au profitat de deconectare pentru a efectua lucrări suplimentare.

"În vederea resincronizării la SEN, s-a decis efectuarea unor lucrări suplimentare, inclusiv de verificare a stării instalaţiilor, lucrări care, în conformitate cu procedurile aplicabile la nivel de centrală, se puteau realiza doar cu reactorul oprit", a precizat Nuclearelecrica. 

Compania a dat asigurări că, pe perioada opririi, sistemele centralei au funcţionat corespunzător si nu a existat niciun impact asupra securităţii nucleare a reactorului, angajaţilor, populaţiei sau mediului înconjurător. 

Avaria s-a produs din cauza vremii, susţine compania. 

“Această avarie, apărută din cauza vremii nefavorabile din zonă, a produs deconectarea automată a turbogeneratorului Unităţii 1 de la SEN”, se apreciza într-un comunicat emis miercuri de SNN.

În prima parte a acestui an, compania a decis o oprire planificată a reactorului 1 de 51 de zile, durată mai mare decât cea obişnuită, ceea ce a redus cantitatea vândută de energie electrică cu 7,1% în primul semestru. 

Nuclearelectrica a raportat pe primele nouă luni ale anului un profit net de 64,5 milioane lei, în scădere cu 51% faţă de perioada similară a anului trecut, reuşind să recupereze pierderile de 37,8 milioane lei înregistrate în primul semestru. În primele nouă luni ale anului trecut, compania de stat a obţinut un profit net de 131,1 milioane lei.

SNN a realizat în primele nouă luni o producţie de 7.589 GWh, mai mică cu 3% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Acţionarul majoritar al companiei este statul român, prin Ministerul Energiei, care deţine o participaţie de 82,49% din totalul acţiunilor.

Cele două unităţi de la Cernavodă asigurǎ aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.

Mai multe pentru tine:
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent