RCS&RDS a stins conflictul comercial cu Antena Group

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul RCS&RDS a anunţat luni că a încheiat un contract cu Antena Group prin care sunt stinse toate litigiile dintre cele două companii, iar canalele Antena Group vor renunţa la regimul must-carry.

Contractul a fost încheiat în 15 iunie, potrivit unui anunţ publicat luni pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

”Ca urmare a acestui contract se sting toate litigiile dintre RCS&RDS şi Antena Group, împreună cu entităţile afiliate acestuia, cu privire la care am informat în detaliu piaţa şi investitorii noştri în cadrul prospectului de ofertă publică iniţială din data de 26 aprilie 2017, în cadrul prospectelor de oferte publice de obligaţiuni din 2016 şi 2017, cât şi în cadrul raportărilor periodice publice ulterioare”, se arată în anunţ.

Totodată, RCS&RDS şi societăţile Antena Group au încheiat un contract de retransmisie în baza căruia RCS&RDS va continua să distribuie canalele aparţinând Antena Group în regim pay-tv începând cu data de la care canalele Antena Group vor renunţa la regimul must-carry.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă