Răzvan Cuc anunţă că implementarea proiectului autostrăzii Ploieşti - Braşov va începe „cât de repede se poate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Răzvan Cuc FOTO gov.ro

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, spune că implementarea proiectului privind autostrada care ar urma să lege Ploieştiul de zona montană Valea Prahovei şi de Braşov va începe „cât de repede se poate”, afirmând că nu poate avansa un termen la care şoseaua de mare viteză ar putea fi terminată.

"A fost selectat un consorţiu chinezo-turc cu care urmează să avem discuţii în perioada următoare, cei de la Comisia Naţională de Prognoză împreună cu Ministerul Transpotrurilor, pe parte tehnică, pentru a identifica cele mai bune soluţii, iar implementarea va începe, vă asigur, cât de repede se poate, nu vor exista blocaje administrative", a afirmat ministrul Transporturilor, joi, în judeţul Prahova, răspunzând unei întrebări legate de stadiul în care se află proiectul autostrăzii Ploieşti - Braşov. 

Cu privire la calendarul după care se va desfăşura acest proiect, Cuc a spus că va fi "unul în regim de urgenţă".

"După finalizarea contractului care va fi încheiat între statul roman şi acest consorţiu bineînţeles că va veni şi acel calendar, eu vă spun că va fi unul care va fi făcut în regim de urgenţă", a precizat ministrul.

Întrebat despre termenul la care ar urma să fie gata şoseaua de mare viteză, Răzvan Cuc a spus că va putea discuta acest aspect "după ce avem negocierile". 

"Nu vreau să avansez un termen", a mai afirmat ministrul Transporturilor.

În 10 aprilie, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, spunea că proiectul autostrăzii Ploieşti-Braşov urmează să fie făcut în parteneriat public-privat, însă, întrebat fiind dacă va fi realizat de o companie din China, afirma: "Nu ştiu, aşa am auzit şi eu...".

Răzvan Cuc a fost întrebat, atunci, despre autostrada Ploieşti-Braşov, dacă se va face în parteneriat public-privat şi cât va fi taxa.

"Asta am spus. Nu pot să vă spun detalii, asta vă poate spune domnul Ghizdeanu, de la prognoză, că dânsul a lucrat la acest proiect, n-am lucrat noi. Noi, de la Ministerul Transporturilor, i-am asigurat suportul din punct de vedere tehnic, adică i-am pus toată documentaţia tehnică la dispoziţie", spunea el.

Întrebat dacă proiectul se va face cu o companie din China, Cuc spunea: "Nu ştiu, aşa am auzit şi eu, n-am discutat cu dânsul".

Ulterior, el a menţionat că "este un consorţiu, o companie din China în asociere cu o altă companie, dar încă o dată nu gestionez eu".

Referitor la faptul că acea companie din China vrea să vină cu muncitorii săi, Cuc afirma: "Da, foarte bine. Păi staţi două secunde, noi nu cred că suntem foarte atenţi la un aspect, noi avem o problemă pe piaţa forţei de muncă foarte mare, la constructori. Dacă în trecut constructorii români au fost scoşi, ca să spun aşa, din joc, pe anumite considerente şi au fost scoşi din joc de către justiţie, iată că ne-am trezit să mai avem un singur constructor. Şi ce vedem? Iată că vin nişte constructori şmecheri care vin cu un laptop şi două mape la subraţ şi au subcontractat lucrările la antreprenorii români".

Cuc spunea că afirmaţiile referitoare la faptul că firma din China ar lucra şi cu materiale din China sunt "discuţii avansate", iar el nu ştie ce s-a discutat.

"Nu eu am discutat cu firma din China. (...) Încă o dată, haideţi să nu ne pripim să tragem concluzii, să aşteptăm să vedem ce se întâmplă, eu zic că este normal să vedem ce se întâmplă. Eu am răbdare şi aştept. Am răbdare să văd ce se va întâmpla, să vorbesc cu domnul Ghizdeanu, să îmi spună şi mie exact care este negocierea care va avea loc între semnatarul contractului şi firma care va executa lucrarea", declara Cuc.

Mai multe pentru tine:
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone