Raport: Comisia Europeană nu este consecventă în aplicarea regulilor fiscale. Unele state sunt mai egale decât altele. Cum au fost iertate Franţa şi Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comisia Europeană este prea flexibilă cu unii privind deficitul bugetar şi prea intransigentă cu alţii

Comisia Europeană nu este consecventă în aplicarea reglementărilor în domeniul fiscal care cer statelor membre să ţintă bugetele sub control, potrivit unui raport al Curţii Europene pentru Audit, citat de Reuters.

Statele Uniunii Europene sunt obligate să menţină deficitul bugetar sub nivelul de 3% din PIB şi să limiteze datoriile publice sub pragul de 60% din PIB.

Dacă limitele prevăzute de legislaţia UE sunt depăşite, Comisia Europeană şi miniştrii de Finanţe stabilesc ţinte şi termene limită pentru corectarea dezechilibrelor, în cadrul procedurii de deficit excesiv.

„Comisia nu aplică procedura în mod consecvent“, se arată în raportul citat de News.ro.

Curtea de audit a verificat aplicarea de către CE a procedurii de deficit excesiv în perioada 2009-2015 în şase state membre, Italia, Franţa, Germania, Cehia, Cipru şi Malta.

Potrivit auditorilor, Comisia a folosit „un grad ridicat de flexibilitate şi discreţie“ pentru Italia şi Franţa în 2015. Comisia Europeană a decis atunci să nu deschidă o procedură de deficit excesiv împotriva Italiei, chiar dacă indicatorul depăşea limita legislaţiei UE, în timp ce Franţei i-a acordat mai mult timp pentru aducerea deficitului sub 3% din PIB.

Curtea Europeană de Audit, instituţie care cu monitorizează finanţele blocului comunitar, cere Comisiei mai multă transparenţă în felul în care evaluează respectarea de către statele membre a regulilor fiscale.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend