Randamentele se menţin pe bursă şi scad la celelalte plasamente
0Faţă de rezultatele săptămânii trecute, randamentele la 12 luni au scăzut vertiginos (în special în cazul principalelor valute), în timp ce investiţiile în acţiunile listate au rămas
Faţă de rezultatele săptămânii trecute, randamentele la 12 luni au scăzut vertiginos (în special în cazul principalelor valute), în timp ce investiţiile în acţiunile listate au rămas aceleaşi: 34% pe RASDAQ, respectiv 20% pe Bursa de Valori. Potrivit datelor furnizate de societatea de brokeraj Intercapital Invest, dobânda medie la depozitele în lei pe 12 luni este de 8,8%, iar la cele în euro de 3,15%. Investiţiile în fondurile mutuale au avut în perioada analizată un randament mediu de 11,6%, în scădere cu mai mult de un procent faţă de cel înregistrat săptămâna trecută. Cei care şi-au transformat leii în dolari, în urmă cu un an de zile, au înregistrat la momentul actual o pierdere-record de 16%, iar cei care şi-au păstrat economiile în euro au înregistrat o depreciere din ce în ce mai mare, ajungând la 6 procente. Investiţia în obligaţiuni corporative ar fi adus, în perioada analizată, un randament anual de 15%, obligaţiunile municipale - 14%, iar depozitele bancare pe 12 luni - 10%. În cazul burselor, randamentul mediu este măsurat de evoluţia indicelui compozit BET-C (Bursa de Valori Bucureşti), respectiv de dinamica indicelui RASDAQ-C. Rata inflaţiei la 12 luni (octombrie 2005/octombrie 2006) a fost de 4,8%. (Dan Străuţ)