Puţine companii ştiu să-şi protejeze profitul de fluctuaţiile valutare

Costi Dobrea

Exportatorii şi importatorii apelează într-o foarte mică măsură la instrumente de protecţie împotriva fluctuaţiilor de curs valutar. Unul dintre principalele motive ţine de lipsa culturii financiare a companiilor româneşti. şi asta în ciuda faptului că derivatele pe cursul de schimb pot nu numai să protejeze profitabilitatea firmei, dar şi să o mărească.
Estimările privind evoluţia cursului de schimb a monedei naţionale sunt foarte variate. Ele merg de la o continuare a tendinţei de apreciere a leului până la o depreciere necesară corecţiei deficitului extern. Astfel, estimările privind intrările de capital străin constituie, pe de-o parte, premisa continuării tendinţei de întărire a leului. Însă accentuarea dezechilibrului contului curent, estimat să depăşească 10% din Produsul Intern Brut în acest an, ar putea constitui un semnal de alarmă pentru o scădere puternică a mondei naţionale în faţa celorlalte valute.
Dar orice mişcare a cursului de schimb, indifernt de sens, afectează companiile care desfăşoară operaţiuni de comerţ exterior. Pe de-o parte, menţinerea tendinţei de apreciere a monedei naţionale îi afectează pe exportatori, dar îi avantajează pe importatori. În schimb, o depreciere a leului aduce un câştig exportatorilor. Totuşi, mişcările neaşteptate ale cursului de schimb pot fi evitate prin apelarea la instrumente derivate. Mihai Ionescu, secretarul general al Asociaţiei Naţionale a Importatorilor şi Exportatorilor din România, spune că numai o parte din companiile care au afaceri cu parteneri străini apelează la metode de acoperire a riscului valutar. Unul dintre motive ar fi faptul că majoritatea tranzacţiilor cu instrumente derivate pe cursul de schimb sunt efectuate de speculatori. "Iar un exportator nu poate să îşi rişte banii aşa cum face un speculator", spune Mihai Ionescu.
În momentul de faţă, la Bursa Monetară, Financiară şi de Mărfuri din Sibiu (BMFMS) circa 70% din tranzacţii cu derivate pe cursul de schimb sunt efectuate de cei care vor să profite de mişcările cotaţiilor leului şi numai 30% sunt realizate de companiile care vor să se protejeze împotriva riscului valutar. Teodor Ancuţa, preşedintele BMFMS, precizează că, în viitor, ponderea s-ar putea modifica în favoarea celor care fac tranzacţii în scop comercial, din moment ce contractele futures nu sunt scumpe. "Pentru un contract de 1.000 euro sau dolari, comisionul de intermediere este de 1,2 lei noi", spune Teodor Ancuţa. Însă companiile din comerţul exterior nu apeleză la instrumentele derivate pe cursul de schimb pentru că nu înţeleg mecanismul. "Firmele ar trebui să îşi pregătească specialişti în acest domeniu, pentru că ar obţine câştiguri mult mai mari decât salariile acestor angajaţi", explică preşedintele BMFMS. Mai mult, în companiile din statele cu economii dezvoltate se pot observa chiar situaţii în care profitul obţinut din tranzacţiile financiare să fie mai mare decât cel generat de activitatea de bază.
Diverse instrumente de acoperire a riscului valutar
Pentru acoperirea riscului valutar, companiile pot utiliza mai multe tipuri de instrumente, fiecare având avantaje şi dezavantaje specifice. Astfel, un prim instrument este cursul forward. Oferit de băncile comerciale, cursul forward presupune ca, la o dată ulterioară, tranzacţia să fie realizată la o cotaţie dinainte stabilită. Spre exemplu, în momentul de faţă, cursul de schimb al monedei europene este de aproape 3,51 lei/euro. Dar un importator se aşteaptă ca, în următoarele luni, cotaţia leului să se majoreze. De aceea, încheie un contract forward, astfel încât, în momentul în care va achita factura de import, să cumpere valuta la un un curs de 3,55 lei/euro. Iar dacă la acea dată cotaţia din piaţa valutară la vedere depăşeşte acest prag, atunci importatorul este avantajat datorită contractului forward. În schimb, dacă leul se depreciază sub aşteptările importatorului, spre exemplu la 3,52 lei/euro, atunci firma este dezavantajată de contractul forward, fiind obligată să cumpere valuta la 3,55 lei/euro, şi nu la 3,52 lei/euro cât este cotaţia în piaţa valutară la vedere. Astfel, acest tip de tranzacţie nu oferă posibilitatea exportatorului sau importatorului să beneficieze de mişcările favorabile ale cursului de schimb.
Spre deosebire de acest scenariu, instrumentele de tipul opţiunilor nu obligă firma să realizeze tranzacţia. În exemplul menţionat, în cazul în care cursul de schimb este la 3,52 lei/euro, importatorul are posibilitatea de a nu exercita opţiunea la cotaţia de 3,55 lei/euro şi să cumpere valuta la 3,52 lei/euro. În schimb, dacă euro a urcat la 3,6 lei, atunci importatorul poate profita de opţiune şi să cumpere valuta la 3,55 lei/euro. În schimb, dezavantajul unei opţiuni ţine de faptul că, pentru acest tip de contract, importatorul sau exportatorul trebuie să plătească o primă. Totuşi, situaţia poate fi evitată prin construirea unei structuri compuse dintr-o opţiune şi un curs forward, astfel încât riscul valutar să fie eliminat la costuri cât mai mici.
Dar una dintre condiţiile necesare pentru apelarea la instrumentele dirivate pe cursul de schimb este reprezentată de faptul ca importatorul sau exportatorul să aibă aşteptări privind evoluţia cursului de schimb astfel încât să ştie dacă este rentabil sau nu un curs forward sau să aibă o rată de schimb care să îi asigure un nivel minim de profitabilitate.