Putin i-a propus lui Erdogan un centru de distribuţie a gazelor către Europa în Turcia

0
Publicat:

  Preşedintele rus Vladimir Putin i-a propus joi omologului său turc Recep Tayyip Erdogan crearea în Turcia a unui centru de distribuţie pentru exportul gazelor ruseşti către Europa, idee prezentată iniţial de liderul de la Kremlin în ziua anterioară la o conferinţă energetică la Moscova, transmite AFP.

FOTO: EPA-EFE

„Am putea examina posibilitatea de a crea pe teritoriul turc un hub gazier pentru livrări către alte ţări”, în special către Europa, a spus Putin la o întâlnire cu Erdogan, în marja unui forum regional în Kazahstan, potrivit Agerpres. 

Preşedintele rus a lăudat Turcia, care s-a dovedit a fi „itinerariul cel mai sigur pentru livrările” de gaze ruseşti, în timp ce transportul acestor gaze spre Europa este sistat în urma avarierii gazoductelor Nord Stream, sabotaje puse de Putin pe seama celor despre care a afirmat miercuri că doresc ruperea legăturilor Europei cu Rusia.

Un eventual nod de distribuţie a gazelor în Turcia ar putea servi de asemenea la „definirea preţurilor” acestora, „astăzi exorbitante”, astfel că „am putea reglementa preţurile fără să implicăm politica”, a mai spus Putin.

Pe de altă parte, o eventuală mediere turcă în conflictul din Ucraina nu a fost evocată la începutul întrevederii Putin-Erdogan. Kremlinul anunţase miercuri că aşteaptă o propunere concretă în acest sens din partea Turciei.

În schimb, preşedintele turc i-a propus omologului său rus la întâlnirea lor de joi ajutorul Turciei pentru ca Rusia să-şi poată exporta îngrăşămintele chimice spre ţările sărace.

„Subliniem că dorim să consolidăm acordul de la Istanbul (pentru exportul cerealelor din Ucraina), care de asemenea cuprinde exportul de îngrăşăminte din Rusia către ţările subdezvoltate prin Turcia”, a spus Erdogan în faţa presei alături de Putin, înaintea începerii întrevederii.

„Am putea colabora asupra stabilirii acestor ţări. Este important să ne axăm pe ţările sărace, mai degrabă decât pe cele dezvoltate”, a adăugat Erdogan, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE.

Cât despre propunerea lui Putin asupra creării unui centru de distribuţie a gazelor în Turcia, Erdogan s-a limitat să amintească în această apariţie în faţa presei de colaborarea bună cu Moscova în construcţia primei centrale atomoelectrice turce.

Ministrul său al energiei, Fatih Donmez, declarase miercuri că propunerea făcută public mai devreme în aceeaşi zi de preşedintele rus Vladimir Putin de a face din Turcia un centru de distribuţie a gazelor către Europa este nouă pentru Ankara şi ea va trebui studiată în detaliu, dar o consideră realizabilă din punct de vedere tehnic.

Directorul general al societăţii ruse Gazprom, Alexei Miller, a semnalat la rândul său că această companie este pregătită din punct de vedere tehnic să construiască noi gazoducte prin Marea Neagră către Turcia (pe lângă cel deja existent, TurkStream), şi de acolo către UE.  

Mai multe pentru tine:
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cictrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta