PSD obligă firmele să aloce angajaţilor o parte din profitul net

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un fost deputat USR şi mai mulţi parlamentari PSD au depus un proiect de lege care obligă angajatorii, atât de la stat, cât şi din mediul privat, să aloce angajaţilor cel puţin 7,5% din profitul net realizat.

Iniţiativa legislativă a fost depusă de fostul deputat USR Adrian Dohotaru, liderul deputaţilor PSD Alfred Simonis, preşedintele comisiei de muncă din Camera Deputaţilor Adrian Solomon şi deputaţii social-democraţi Florin Manole şi Roxana Mînzatu.

Iniţiatorii susţin că participarea la profit a salariaţiilor este o practică des întâlnită la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene.

„La nivelul UE, participarea la profit se regăseşte în 30% dintre unităţile cu peste 10 angajaţi, în timp ce 13% din angajaţii europeni beneficiază de diverse scheme de participare la profit (European Company Survey 2013. Eurofound)”, subliniază autorii proiectului.

Aceştia susţin, totodată, că: „În România, inegalitatea dintre capital şi muncă rămâne a fi în continuare una dintre cele mai mari din Uniunea Europeană. Cota parte care revine muncii se situează în mod constant sub 40% din PIB, în ciuda creşterii constante a ratei de ocupare, a majorărilor salariale şi în contrast cu majoritatea statelor europene, unde repartiţia tinde să fie mult mai echitabilă”.

Conform datelor Eurostat, citate de iniţiatori, în 2018 ponderea remuneraţiei în PIB a salariaţilor la nivelul UE-28 era de 48%, iar în România de 38%. Autorii propunerii legislative mai arată că posibilitatea salariaţilor de a participa la profit a fost reglementată până în anul 2003 prin Legea societătilor comerciale, care prevedea că „fondatorii, administratorii şi personalul societăţii vor participa la beneficii, dacă aceasta este prevăzută în actul constitutiv ori, în lipsa unor asemenea prevederi, a fost aprobată de adunarea generală extraordinară”.

Astfel, în prezent, posibilitatea de a repartiza profit salariaţillor este prevăzută doar pentru companiile de stat, care pot acorda aceste drepturi în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar. Sumele reprezentând partlciparea salariaţilor sunt considerate venituri salariale, fiind impozitate şi incluse în baza de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii.

Proiectul de lege iniţiat acum instituie obligaţia de participare la profit a salariaţilor pentru toate companiile. Astfel, proiectul prevede că: „Din profitul net realizat pentru un anumit exerciţiu financier anual, conform situaţiilor financiare anuale aprobate, angajatorul are obligaţia de a distribui salariaţilor, cu titlul de participare la profit, suplimentar salariului şi celorlaltor drepturi băneşti prevăzute de lege şi de contractele individuale şi colective de muncă aplicabile o parte din acel profit net realizat”.

Prin profit net realizat, proiectul defineşte profitul contabil rămas după deducerea din profit, dupa caz, a impozitului pe profit sau a impozitului specific unor activităţi.

Partea care se alocă participării la profit a salariaţilor va fi de 7,5% din profitul net realizat, dar  prin contractele colective de muncă aplicabile se poate stabiii o cotă procentuală diferită, dar care nu poate fi mai mică de 7,5% şi nici mai mare de 25%, prevede iniţiativa legislativă.

De participarea la profit prevazută beneficiază numai salariaţii care au vechime de minimum 12 luni, deşi proiectul dă posibilitatea ca prin contractele colective de muncă aplicabile să se poată stabili o perioadă minimă mai lungă sau mai scurtă decât cea menţionată, dar nu mai mare de 24 de luni.

Din cota stabilită, 80% va fi destinată salariaţilor eligibili, iar 20% va fi destinată împărţirii numai salariatilor mai performanţi sau tuturor, dar în funcţie de performanţele profesionale ale salariaţilor, mai prevăd iniţiatorii.

Pentru angajator, sumele acordate salariaţilor ca participare la profit vor putea fi deduse drept cheltuieli, nefiind luate în calcul în baza Iunară de calcul al contribuţiei asiguratorie pentru muncă.

În acelaşi timp, pentru angajaţi sumele respectiv vor fi scutite de impozit pe venit şi nu vor fi luate în calcul pentru plata contribuţiilor sociale.

În cazul în care va fi adoptată de Parlament şi promulgată de şeful statului, legea va intra în vigoare la data de 1 ianuarie a anului următor publicării ei în Monitorul Oficial al României, conform proiectului.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile