Promulgarea legii privind darea în plată împinge cursul spre 4,5 lei/euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moneda naţională a continuat să se deprecieze în raport cu euro în sesiunea interbancară de miercuri, astfel că Banca Naţională a României a anunţat un curs de schimb de 4,4919 lei/euro, în creştere cu 0,44 bani faţă de cotaţia de marţi, aceasta fiind un nou nivel maxim al ultimelor trei luni. Analiştii susţin că scumpirea euro este generată în special de promulgarea legii privind darea în plată.

Analiştii arată că legea dării în plată, promulgată săptămâna trecută de preşedintele Klaus Iohannis, va mări costurile pentru bănci mai ales la creditele în valută. Astfel, susţin analiştii, atitudinea investitorilor străini faţă de pieţe precum cea românească este rezervată în această perioadă. 

Unii analişti se aşteaptă la testarea în această perioadă a pragului psihologic de 4,5 lei/euro.

Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, şi-a revenit sensibil în raport cu moneda naţională, până la 3,9101 lei, de la nivelul anterior de 3,8697 lei. Cursul de marţi a fost cel mai scăzut pentru moneda SUA în raport cu leul din 15 octombrie 2015. Dolarul SUA este moneda de referinţă pe plan internaţionale pentru materii prime, inclusiv pentru petrol, iar inporturile din Asia depind, de asemenea, de moneda americană.

Cursul francului elveţian a crescut nesemnificativ, la 4,0904 lei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă