Programul privind casarea autovehiculelor uzate: când va fi lansat și ce condiții trebuie să îndeplinească proprietarii

0
Publicat:

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) anunță că, începând din data de 23 septembrie, solicitanții unități administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraș sau municipiu și subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului București își vor putea crea conturi de utilizator pentru înscrierea în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate.

Programul privind casarea autovehiculelor uzate va fi lansat pe 30 septembrie,Foto: Arhivă Adevărul

Potrivit sursei citate, conturile create și utilizate pentru înscrierea în cadrul Programului Iluminat public, Programului Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în localități, Programului Eficiență energetică în clădirile publice, Programului Rabla Clasic și a Programului Rabla Plus rămân valabile și pot fi accesate pentru depunerea cererilor de finanțare pentru Programul privind casarea autovehiculelor uzate.

Ulterior, în perioada 30 septembrie 2022, ora 10:00 – 25 noiembrie 2022, ora 14:00 sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii de finanțare, solicitanții vor depune cererile de finanțare, împreună cu documentația aferentă, în aplicația informatică prin intermediul conturilor de utilizator create.

Sursa citată menționează că este foarte important ca persoana fizică care dorește să se înscrie în program:

– să verifice dacă UAT-ul pe rază căruia își are domiciliul participă în cadrul acestui program;

- să caseze și să radieze autovehiculul uzat numai după ce se asigură că primăria localității pe raza căreia își are domiciliul participă în program.

Suma alocată sesiunii de finanțare este de 50.000.000 lei, iar, în cadrul unei sesiuni de înscriere, un solicitant poate obţine finanţare pentru cel mult:

- 100 de autovehicule uzate, pentru UAT cu o populaţie ≤ 1.000 de locuitori;

- 500 de autovehicule uzate, pentru UAT cu o populaţie cuprinsă între 1.001 şi 5.000 de locuitori;

- 1.000 de autovehicule uzate, pentru UAT cu o populaţie cuprinsă între 5.001 şi 10.000 de locuitori;

- 5.000 de autovehicule uzate, pentru UAT cu o populaţie cuprinsă între 10.001 şi 50.000 de locuitori;

- 20.000 de autovehicule uzate, pentru UAT cu o populaţie cuprinsă între 50.001 şi 200.000 de locuitori;

- 50.000 de autovehicule uzate, pentru UAT cu o populaţie ≥ 200.001 de locuitori.

În cadrul unei sesiuni de înscriere, unui solicitant i se poate aproba o singură cerere de finanţare, prima transmisă la AFM care este selectată pentru finanţare. În cadrul acestui program, în schimbul casării unui autovehicul mai vechi de 15 ani, persoana fizică primește un stimulent în valoare de 3.000 lei, jumătate din sumă fiind suportată de AFM și jumătate din bugetul local.”, precizează reprezentanții AFM.

Începând din 23 septembrie 2022, UAT-urile care doresc să participe în program își vor crea conturi de utilizator. Dacă au deja conturi în aplicație, le vor utiliza pe acelea. Apoi, din data de 30 septembrie 2022, ora 10:00, vor depune cererile de finanțare în aplicație. Persoanele fizice interesate trebuie să verifice dacă UAT-urile pe raza cărora domiciliază participă în program și să nu caseze autovehiculul înainte, deoarece în program se încadrează doar autovehiculele casate și radiate după lansarea sesiunii de înscriere.”, a precizat preşedintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculăescu.

Ce condiții trebuie îndeplinite

Potrivit Administrației, este considerat eligibil proprietarul de autovehicul uzat care îndeplineşte următoarele condiţii la data solicitării stimulentului pentru casare:

- este persoană fizică cu domiciliul/reședința în România;

- are domiciliul/reședința pe raza teritorială a UAT-ului solicitant de finanțare;

- deţine în proprietate un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său de cel puțin 5 ani și se află în evidențele fiscale ale UAT-ului solicitant de finanțare;

- nu este înregistrat cu obligaţii restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat și bugetul local, conform prevederilor legale în vigoare;

- nu a obţinut şi nu este pe cale să obţină finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul Rabla Clasic sau prin Programul Rabla Plus, pentru același autovehicul uzat cu care participă în Program;

- nu este condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă.

Totodată, este considerat eligibil autovehiculul care îndeplineşte cumulativ următoarele condiții:

- este înregistrat în evidențele fiscale ale UAT solicitant;

- la data participării în Program are o vechime mai mare sau egală cu 15 ani, calculată de la anul fabricației;

- are norma de poluare Euro 3 și/sau inferioară;

- conține componentele esențiale (motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, șasiu, precum și echipamente electronice de gestionare a funcțiilor autovehiculului și dispozitive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricație).

„Beneficiarul stimulentului de casare se angajează că nu va achiziționa un autoturism cu norma de poluare Euro 4 și/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului.”, mai precizează AFM.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model