Programul „Casa Verde”, o nouă anomalie. Ce înseamnă mesajul „închidere automată” trimis de robot

0
Publicat:

După ce a fost suspendat în urma unui proces deschis de o firmă din Oradea, Programul „Casa Verde” mai înregistrează o anomalie. Deși programul a fost suspendat, mai mulți beneficiari au fost anunțați că atribuirea instalatorului a fost „închisă automat”.

Programul Casa Verde a fost suspendat FOTO Arhivă

Programul „Casa Verde”, ajuns în faza de selectare a instalatorilor validați, a fost suspendat în urma unei decizii a instanței, cei aproape 90.000 de beneficiari fiind puși în așteptare. Potrivit procedurii, după acceptarea în program, următorul pas era selectarea instalatorului.

Cum procedura a fost suspendată, și selecția instalatorilor a fost suspendată. Totuși, cei care au inițiat procedura de selectare a unui instalator, dar nu au finalizat-o ca urmare a suspendării programului, au fost notificați de Administrația Fondului pentru Mediu cu privire la faptul că solicitarea lor a fost închisă automat.

„Pentru activitatea SOLICITARE ATRIBUIRE INSTALATOR, recent actualizată, decizia selectată a fost Închidere automată”, este mesajul primit de mai mulți beneficiari ai programului. „Ce se mai poate face în cazul ăsta?”, a întrebat, pe un grup dedicat, un beneficiar convins că a pierdut finanțarea.

„Se va debloca programul și se reia procedura de alegere a instalatorului. Nu ați pierdut nimic”, l-a liniștit un instalator pe beneficiar.

Unui beneficiar care a primit un mesaj similar și a contactat Administrația Fondului pentru Mediu i s-a transmis că mesajul a fost generat automat, din aplicație, cu asigurarea că aceia care au primit un astfel de mesaj nu au pierdut finanțarea. Operatorul din call center-ul AFM a mai spus că programul încă nu a fost deblocat, urmând ca orice noutăți să fie comunicate pe site-ul instituției.

De ce a fost suspendat Programul Casa Verde

Programul „Casa Verde”, de instalare a panourilor fotovoltaice cu sprijin de la Administrația Fondului pentru Mediu, a fost suspendat la plângerea unei firme din Oradea. Firma a reclamat că i s-au cerut clarificări doar în aplicația de pe site-ul AFM, fără să fie informată pe email.

Curtea de Apel Oradea a admis cererea de suspendare a programului „Casa Verde” până la terminarea procesului pe fond, arătând că „reclamanta a făcut dovada că pe adresa de e-mail utilizată pentru autentificarea în aplicația online AFM, nu a primit nicio notificare care să îi atragă atenția că s-a depus o cerere de informații suplimentare, pentru a avea posibilitatea să răspundă în termen”.

„Mai mult, pârâta nici nu combate, prin întâmpinarea depusă, susținerile reclamantei, nefăcând referire la data ori modalitatea prin care reclamanta a fost notificată în vederea completării clarificării și remedierii situației, conform procedurii, limitându-se a face doar aprecieri cu titlu general asupra condiției de admisibilitate a cererii de suspendare privind cazul bine justificat”, se arată în sentința Curții de Apel Oradea.

Judecătorii au mai arătat că „în aparență, apare ca fiind verosimilă afirmația reclamantei, în sensul că societatea nu a primit nicio notificare prin care să fie atenționată de depunerea unei cereri de informații suplimentare, neștiind de existența acelei cereri, motiv pentru care nu a putut depune documentul suplimentar solicitat, până la data de 24.05.2023 când a verificat statusul aplicației”.

Sentința Curții de Apel Oradea nu este definitivă, dar este executorie, motiv pentru care programul „Casa Verde” 2023 a și fost suspendat.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim