Prognozele FMI creează confuzii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Economia României va avea anul viitor cea mai mare creştere din Europa. Cât de realistă este această previziune a Fondului Monetar Internaţional (FMI)? Produsul Intern Brut al României (PIB) va urca în 2011 cu 5,1%. Această estimare surprinzătoare se regăseşte în raportul World Economic Outlook al FMI cu privire la starea şi perspectivele economiei mondiale.

Cifra pare mai mult decât optimistă, dacă ţinem cont că instituţia a rectificat, în ultimele şase luni, de patru ori prognoza de creştere economică pe anul în curs (0%, 0,5%, 1,3% şi 0,8%). Raportul FMI descrie România ca o ţară a extremelor. Pe de-o parte, în acest an, economia autohtonă îşi va reveni mult mai lent decât estimase Fondul iniţial, din cauza dezechilibrelor din bugetul public şi cel privat, iar pe de altă parte, în 2011, ar putea avea cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană.

CIFRELE BAT ESTIMAREA

Plasarea României pe prima poziţie în topul creşterilor economice de anul viitor este privită cu rezerve de Florin Ilie, director pieţe de capital din ING Bank. „Aştept următoarele cinci revizuiri ale FMI, aceasta mi se pare nerelevantă", spune Ilie. Evoluţia estimărilor din ultimii doi ani pare să-i dea dreptate. În urmă cu doi ani, când criza economică deja se manifesta, FMI aprecia că economia ţării noastre va creşte în 2009 cu 4,7%.

A urmat o serie de ajustări în scădere, dar nici raportul din aprilie 2009, când România făcuse toate actele pentru un împrumut internaţional, n-a anticipat proporţiile recesiunii. Prognoza de -4,1% a fost spulberată de o scădere reală de -7,2%. Tocmai această volatilitate le dă apă la moară scepticilor care nu cred în analizele pe termen mediu şi lung ale FMI.

Cu atât mai mult cu cât România încă se zbate să iasă din recesiune, iar guvernanţii întârzie să ia măsuri privind reducerea cheltuielilor din sectorul public. „Din acest motiv, nu există premisele unei reveniri economice semnificative", crede Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri (AOAR), care se aşteaptă în acest an şi la o creştere a fiscalităţii prin majorarea TVA cu două procente.

CONTESTAŢII

Estimările FMI au creat confuzie şi în alte state. Cel mai elocvent caz a fost în Marea Britanie, unde raportul anual a declanşat o veritabilă dispută chiar înainte de a fi publicat. În acest caz, este vorba de diferenţa de un procent dintre estimarea Londrei şi cea a instituţiei monetare internaţionale privind creşterea economică de anul viitor. În timp ce şeful Trezoreriei Britanice, Alistair Darling, a anunţat că se bazează pe o creştere a economiei în 2011 de maximum 3,5%, ultima prognoză FMI, revizuită în scădere, indică un plus de doar 2,5%.

Cehia chiar a acuzat FMI că a alimentat, anul trecut, criza economică din Europa emergentă, tocmai pentru a forţa anumite state să se împrumute. „Fondul a interpretat eronat anumite date, deoarece caută clienţi", a declarat viceguvernatorul Băncii Centrale a Cehiei, Mojmir Hampl. Aceste contradicţii pot fi explicate şi prin faptul că după criza finaciară internaţională nici măcar economiştii experimentaţi nu mai ştiu exact care sunt regulile jocului.

„Singura previziune în care am absolută încredere este că economia nu va evolua niciodată exact aşa cum ne imaginăm noi", spune Michael Mussa, fost director în Departamentul de Previziuni al FMI în perioada 1991-2001. Iar realitatea pare să-i dea dreptate.

FRUNTAŞI ŞI CODAŞI

Revenirea economiilor din ţările considerate emergente este văzută diferit de FMI. Polonia şi Turcia se vor redresa mai rapid, ca urmare a intrărilor de capital şi normalizării comerţului. În schimb, celelalte state precum România, Ungaria, Bulgaria şi ţările baltice îşi vor reveni mai greu, iar costurile sociale vor fi mai mari şi mai dureroase.

Mai puteţi citi în numărul 30 al revistei „Forbes România":

Omul care spune nu internetului. În plină eră a digitalizării, Karl-Heinz Handke se încăpăţânează să păstreze vie tradiţia scrisului de mână. Ba chiar şi-a impus convingerea, în boardul Montblanc, că locul stilourilor nu este pe internet. O nebunie?

Euro, actor în tragedia greacă. Grecia pare să joace rolul beţivului care, gata să cadă de pe scaun, trage şi faţa de masă cu toate farfuriile. Inclusiv moneda euro.

Văduva lui Ţiriac. A fost adus să restructureze din temelii, în anul de vârf al crizei, holdingul omului de afaceri Ion Ţiriac. Ce a reuşit să facă Petru Văduva în primele 400 de zile ale mandatului său?

Cele mai piratate filme din lume în 2009. Mersul la cinema costă: biletul, locul de parcare, punga de popcorn şi paharul de Cola. Mai bine îţi iei o bere din frigider şi descarci un film de pe torrente! Conform topului realizat de Forbes.com, cei mai activi cinefili care descarcă ilegal filme sunt puștii tocilari și amatorii de benzi desenate. Nu întâmplător, „Watchmen" s-a situat pe primul loc al descărcărilor de pe torrente. Iată cele mai „vânate" filme ale anului trecut!

Mai multe pentru tine:
Își vinde lucrurile din șifonier, ca să-i cumpere medicamente lui Viorel Lis: „I-am promis că nu-l las la azil” Câți bani cere pe o geantă?
O fată de 13 ani, dată dispărută, a fost găsită la „iubitul” său, de 36 de ani. „Au reieșit date relevante cu privire la infracțiunea de viol”
3 zodii ale căror vieți vor deveni un basm până în toamna anului 2025. Acești nativi încep o perioadă de vis
Un oraș pierdut în junglă, redescoperit cu ajutorul unei scrisori vechi de 327 de ani
Recomandarea neurologilor: fructul pe care toate persoanele peste 50 de ani ar trebui să-l consume
Anticoncepționalele și Auschwitz: trecutul ascuns al contraceptivelor și moștenirea doctorului Clauberg
Regina Camilla nu se dezlipește de brățara sa valoroasă Van Cleef. Cât este de specială, ce simbolizează și la ce preț se ridică un astfel de model?
Nicuşor Dan a băut lapte muls direct de la vacă, la Roşia Montană: „Mi-au adus aminte de copilărie, când eram la bunica”
Situație halucinantă în Râșnov. Un bărbat condamnat pentru tentativă de viol a ucis cu cruzime un animal, sub privirile înspăimântate ale copiilor. În lipsa Poliției, micuții l-au închis pe individ în ghenă: „Sunt marcați pe viață pentru ceea ce au văzut”
Ce culoare îți poartă noroc? Află răspunsul după luna în care te-ai născut
Au renunțat la locul de muncă, iar acum trăiesc într-o casă pe roți, fără televizor. Câți bani cheltuiesc pe lună