Profit de trei ori mai mare pentru Transelectrica, în 2006

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania de transport al electricităţii a câştigat din aprecierea leului cât profitul pe 2005 Transelectrica a realizat în 2006 un profit net în valoare de 280 milioane de lei, de trei

Compania de transport al electricităţii a câştigat din aprecierea leului cât profitul pe 2005

Transelectrica a realizat în 2006 un profit net în valoare de 280 milioane de lei, de trei ori mai mare faţă de rezultatul din 2005, la un nivel al afacerilor în creştere cu 40%.

Cifra de afaceri a ajuns la 2,45 miliarde lei (peste 723 milioane euro), faţă de nivelul de 1,71 miliarde lei atins în anul precedent, potrivit datelor preliminare ale companiei date ieri publicităţii. Dacă în 2005 profitul net realizat a fost de 82,3 milioane de lei, un câştig apropiat de această valoare a fost realizat numai din aprecierea leului faţă de valute. "Aprecierea leului a fost un factor de influenţă conjunctural, dar pozitiv. Din reactualizarea împrumuturilor pe termen lung, pentru investiţii, am avut un câştig financiar de peste 72 milioane lei", a declarat, pentru Adevărul, Răzvan Purdilă, director al Direcţiei Piaţă de Capital din cadrul Transelectrica. Potrivit datelor companiei, în 2005 operatorul de transport a înregistrat o pierdere financiară de 45,6 milioane lei. Din datele BNR reiese că, anul trecut, moneda euro s-a depreciat în raport cu leul cu 8%, iar dolarul cu 17,4%.

Profitul din exploatare al Transelectrica a crescut cu circa 72%, de la 150,26 milioane lei la 259,2 milioane lei. În acelaşi timp, provizioanele firmei au scăzut cu aproximativ 11,7 milioane lei, până la un nivel de 28,3 milioane lei. Afacerile firmei au crescut în 2006 pe fondul avansului producţiei de electricitate vândute, la 2,45 miliarde de lei de la 1,7 miliarde de lei în anul precedent. "De asemenea, am obţinut venituri mai mari decât am estimat din alocarea capacităţilor de interconexiune (pentru activităţile de export-import - n.r.)", a adăugat Purdilă.

Statul român deţine, prin Ministerul Economiei şi Comerţului, 76,5% din capitalul social al Transelectrica, în timp ce Fondul Proprietatea are o participaţie de 13,5%. Transelectrica intenţionează să privatizeze, în 2007, trei dintre filiale, respectiv Icemenerg, Formenerg şi Icemenerg Service, şi să transforme operatorul pieţei de electricitate OPCOM, aflat în administrarea firmei, într-o platformă regională de tranzacţionare a energiei electrice.

Mai multe pentru tine:
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta