Problemele avioanelor Boeing 737 vor fi inspectate şi de Tarom

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tarom va face verificări asupra avioanelor sale de tip Boeing 737, anunţând şi perioada în care acestea vor fi realizate, precum şi numărul de aterizări de care este nevoie pentru demararea procedurilor.

Declaraţiile au fost făcute pentru Mediafax de Radu Dragomir, şeful diviziei de mentenanţă şi inginerie a companiei Tarom.

Potrivit acestuia Tarom va inspecta avioanele Boeing 737-700 în mai 2020, înainte de acumularea a 1.000 de aterizări, adică prin lunile aprilie/mai anul viitor,  iar pentru aeronavele Boeing 737-800 inspecţiile vor fi realizate peste 7 - 10 ani.

Verificarile sunt necesare în contextul în care mai multe companii aeriene, printre care Qantas, Ryanair, Korean Air sau Southwest au reţinut la sol mai multe avioane Boeing 737, diferite modele, după ce au fost descoperite fisuri ale unui element de construcţie care leagă aripile de fuselaj. 

Boeing spune că din 1.000 de aparate din acest model care au fost verificate, la 50 au fost descoperite astfel de fisuri. Autorităţile aeronautice internaţionale au recomandat companiilor aeriene să verifice avioanele mai multe variante ale aparatului de zbor Boeing 737 care au acumulat un anumit număr de aterizări şi decolări. 

Tarom deţine în flota sa patru aeronave Boeing 737-700, patru aeronave Boeing 737-300 şi două aeronave Boeing 737-800 NG.

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie