Probleme grave pentru Boeing: fisuri în structurile unui alt avion. Modelul se află şi în flota Tarom

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Federală a Aviaţiei (FAA) a cerut operatorilor aerieni să verifice aeronavele Boeing 737 NG, după ce agenţia a fost notificată în privinţa unor fisuri structurale, transmite CNN.

Operatorii avioanelor 737 Next Generation vor fi obligaţi să facă inspecţii, a comunicat Administraţia Federală a Aviaţiei, scrie CNN.

"Boeing a anunţat agenţia despre această problemă după ce a descoperit fisurile în timp ce efectua modificări pe o aeronavă intens folosită. Inspecţiile ulterioare au descoperit fisuri similare la număr mic de avioane. FAA va instrui operatorii să efectueze inspecţii specifice, să facă orice reparaţii necesare şi să raporteze constatările imediat către agenţie ", au spus reprezentanţii FAA.

Fisurile au fost găsite în structurile care ataşează aripile avionului la corpul acestuia, elemente care sunt proiectate pentru a rezista la peste 90.000 de aterizări şi decolări fără a ceda.

Într-o declaraţie, Boeing a spus că „problema fisurilor” a fost găsită la un număr mic de avioane.

"Nu au fost raportate probleme în exploatare", a spus compania. "În zilele următoare, vom colabora strâns cu clienţii noştri pentru a implementa un plan de inspecţie recomandat pentru anumite avioane din flotă. Această problemă nu afectează niciun avion 737 MAX sau P-8 Poseidon."

Boeing 737 NGs sunt modelele 737-700, 737-800 şi 737-900.

În urmă cu doi ani, Tarom anunţa că a inaugurat o nouă cursă, operată cu un Boeing 737 - 800 NG: „Noua aeronavă TAROM, BOEING 737-800NG, Sarmizegetusa, inaugureză astăzi, 13 Iunie 2017, cursa ROT 305 Bucureşti-Frankfurt-Bucureşti. Începand cu data de 14 Iunie 2017, i se alatură în operare şi cea de-a doua aeronavă, Marea Unire, ce urmează să opereze pentru prima dată cursa ROT 415 Bucureşti-Madrid-Bucureşti. 

Vă aşteptăm cu drag  la bordul noilor aeronave TAROM”.

Amintim că la începutul acestui an, FAA a ţinut la sol toate avioanele Boeing 737 Max după ce a identificat asemănări între două accidente catastrofale care au omorât peste 300 de oameni.

Joi, Consiliul Naţional pentru Siguranţa Transporturilor a lansat recomandări după o investigaţie privind certificarea 737 Max. 

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă