Privatizarea Poştei, amânată de rezultatele financiare pozitive

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele instituţiei susţine că vânzarea companiei nu ar fi oportună pe un trend de creştere a indicatorilor economici. Compania Naţională Poşta Română îşi pregăteşte uşor

Preşedintele instituţiei susţine că vânzarea companiei nu ar fi oportună pe un trend de creştere a indicatorilor economici.

Compania Naţională Poşta Română îşi pregăteşte uşor terenul pentru privatizare. Primul pas a fost deja făcut. Auditorul Roland Berger a finalizat raportul privind restructurarea, pe baza căruia Executivul va putea decide modul în care una dintre puţinele companii profitabile ale statului va putea trece în proprietate privată. Preşedintele companiei, Dan Mihai Toader, consideră însă că privatizarea ar trebui făcută nu într-un moment de creştere, ci într-unul de stabilizare a principalilor indicatori financiari.

După aproape şapte ani de la transformarea Regiei Autonome Poşta Română în Companie Naţională, Executivul a început să ardă din etapele premergătoare procesului de privatizare pe care intenţionează să-l finalizeze în cursul anului viitor.

Compania germană de audit financiar Roland Berger a finalizat raportul asupra restructurării Poştei Române, cel pe baza căruia instituţia va putea fi privatizată. Soluţiile consultantului au fost prezentate deja proprietarului instituţiei, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţei, ele urmând a fi înaintate Executivului în viitorul apropiat.

"Procesul de privatizare este direct legat de cel de restructurare. Pot sigur să vă spun că procesul de privatizare va putea fi demarat în momentul în care studiul realizat de Roland Berger va fi aprobat de Executiv", a declarat pentru "Adevărul" preşedintele consiliului de administraţie a Poştei Române, Dan Mihai Toader.

Potrivit oficialului instituţiei, procesul de restructurare deja a început să fie pus în aplicare, acesta urmând să se întindă pe o perioadă de timp mai mare. "Este vorba despre mai multe etape importante, de la retehnologizarea Poştei şi până la capitolul reprofilării unei părţi din personal, astfel încât să devenim furnizori de servicii moderne. Toate acestea vor dura până în 2010, cel mai târziu 2012", susţine Dan Mihai Toader.

Rezultatele financiare pot amâna privatizarea

Preşedintele Poştei Române crede că, deşi stabilită de către Executiv a se finaliza în decursul anului 2008, privatizarea ar putea fi amânată ca urmare a trendului pozitiv pe care compania îl înregistrează din punct de vedere financiar. "În ultimii ani, Poşta Română înregistrează rezultate financiare foarte bune, cu creşteri ale cifrei de afaceri de aproximativ 30% de la an la an.

După părerea mea, privatizarea ar trebui să fie făcută nu într-un moment de creştere, ci într-unul de stabilizare a principalilor indici financiari", a arătat Dan Mihai Toader. Potrivit conducerii Poşta Română, în primele nouă luni ale acestui an veniturile companiei au urcat la un nivel de peste 760.172.000 lei, cu un rezultat brut al exerciţiului financiar de 34.438.000 lei.

În paralel cu creşterea nivelului companiei, managementul susţine în această perioadă şi campania publicitară pentru mărirea gradului de vizibilitate. Potrivit reprezentanţilor Poştei Române, valoarea totală a bugetului alocat pentru această acţiune se ridică la peste 1,3 milioane de euro.

Aflată în aşteptarea unei decizii privind viitorul companiei, conducerea instituţiei va realoca pentru anul viitor din bugetele anilor anteriori fonduri pentru susţinerea cheltuielilor pentru procedurile de privatizare. Este vorba despre plata onorariului pentru consultant, plata firmei de avocatură, dar şi pentru publicitatea pentru oferta internă şi internaţională a anunţului de privatizare. Potrivit preşedintelui consiliului de administraţie a Poştei, aceste fonduri se vor ridica la un nivel de aproximativ 150.000 lei.

Poşta şi Radiocomunicaţiile

"Patronul" Companiei Naţionale Poşta Română, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor, mai urmăreşte încă o privatizare în domeniu. Este vorba despre Compania Naţională de Radiocomunicaţii. În privinţa Poştei, Executivul nu este la prima încercare de a trece compania în proprietate privată, în 2005 planul de privatizare fiind "sabotat" de depunerea a doar unei singure oferte, deşi la nivel de depunere a scrisorilor de intenţie au fost prezente multe companii cu renume ca NM Rothschild&Sons Ltd sau Credit Suisse First Boston.

Mai multe pentru tine:
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent