Primul proiect finanţat de Fondul Suveran de Investiţii: relansarea Cupru Min

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI) va fi activ începând cu 1 ianuarie 2018, iar unul din proiectele majore de care se va ocupa va fi reabilitarea fabricii Cupru Min de la Zlatna, a anunţat ministrul Economiei Mihai Fifor, confirmând astfel intenţiile menţionate anterior, de redeschidere a industriei metalurgice din Apuseni.

„Încercăm să creăm poate prima fabrică construită după 1989 în România şi aceasta va fi finanţată cu bani din Fondul Suveran”, a declarat Fifor, joi, la un eveniment organizat de Fondul Proprietatea. Acesta a spus că, la Cupru Min, Guvernul încearcă să creeze şi să găsească o piaţă bună pentru ca această companie să îşi îmbunătăţească activitatea.

„Ce este mai important pentru noi, ca Guvern, este că intenţionăm să creăm noi facilităţi, să aducem noi investitori. Vorbim despre reindustrializarea României. Poate fi un proiect ambiţios pentru următorii câţiva ani, dar cred că este singurul mod în care putem majora creşterea economică în România”, a mai spus el.

Ministrul Economiei a precizat că înfiinţarea Fondului Suveran de Investiţii va da substanţă viziunii Guvernului, iar începând cu 1 ianuarie 2018 el va fi funcţional, fiind „cel mai important lucru pe care Guvernul trebuie să îl îndeplinească”.

„Mulţi dintre voi poate vreţi să ştiţi cum va funcţiona acest Fond. Intenţionăm să avem cât de multe beneficii putem din companiile profitabile pe care le deţine statul. Încercăm să investim aceşti bani în cele mai mari proiecte de infrastructură. Intenţionăm să folosim banii şi pentru investiţii în proiecte greenfield, dar şi brownfield. Vom folosi aceşti bani pentru spitale”, a adăugat Fifor.

Cupru Min este una din cele 27 de companii care îşi vor aduce aportul la crearea FSDI. Cupru Min, societate aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, are ca obiect principal de activitate exploatarea şi livrarea în forme specifice de resurse/rezerve de minereu cuprifer din perimetrul minier Roşia Poieni. Pe piaţa internă, este cel mai mare producător de concentrat de cupru, deţinând aproximativ 60% din rezerva de cupru a României.

În anul 2013, Cupru Min a ratat privatizarea. În luna iulie a acestui an, Mihai Fifor promitea că această companie se va menţine în continuare în proprietatea statului şi că vor avea loc investiţii mari în retehnologizare. În planurile Ministerului Economiei erau şi redeschiderea uzinei metalurgice de la Zlatna, închisă în 2004 ca urmare a problemelor de rentabilitate.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”