Primul pas în privatizarea CFR Marfă: toţi cei trei candidaţi sunt eligibili

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Relu Fenechiu a avut emoţii pentru că ofertele au fost depuse în ultimele două ore ale termenului

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat, după deschiderea documentaţiilor de participare pentru precalificarea la privatizarea CFR Marfă, că toate ofertele depuse sunt eligibile. „Dacă preţul de vânzare ar fi fost mai mic, numărul investitorilor interesaţi ar fi fost mai mare“, a spus Fenechiu.

"Pentru toate cele trei companii ofertele au fost considerate eligibile. Urmează evaluarea acestora, iar pe 15 mai se va decide dacă aceste companii sau o parte din ele sunt precalificate pentru etapa a doua", a spus ministrul.

Patru au cumpărat caietul de sarcini, trei au candidat

Potrivit ministrului, caietul de sarcini a fost cumpărat de patru companii, din care doar cei trei investitori au depus ulterior documentaţia de participare.
Documentaţia de participare pentru precalificarea la privatizarea CFR Marfă a fost depusă de compania americană OmniTRAX, Grup Feroviar Român (GFR) şi asocierea dintre Transferoviar Grup (TFG) şi Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria.
"Nu aş putea spune la câţi investitori mă aşteptam. Cu siguranţă, dacă am fi pornit de la un preţ de vânzare mai mic erau mai mulţi investitori. Am dorit pe de o parte ca această companie să nu fie vândută la un preţ scăzut, pentru că o considerăm de o importanţă foarte mare, economică, pentru România şi sper eu, în viitor, pentru întreaga Europă de Est. De asemenea, am restricţionat destul de mult accesul la această procedură, pentru că am dorit ca CFR Marfă să nu poată fi cumpărată decât de o companie puternică, cu istoric, care să poată dezvolta în continuare această activitate", a afirmat Fenechiu, întrebat fiind dacă se aştepta la mai mulţi investitori.

Ofertele, depuse în ultima clipă

Ministrul a recunoscut că a avut emoţii, miercuri, în partea a doua a zilei, în condiţiile în care documentele au fost depuse în intervalul orar 14:00 - 15:59, termenul expirând la 16:00.
Solicitat de jurnalişti să ofere detalii despre afacerile sau reprezentanţii unora dintre investitori, Fenechiu a arătat că toate companiile vor fi analizate şi că în faza a doua a privatizării condiţiile sunt mai restrictive, fără să dea informaţii punctuale.
"Eu respect fiecare companie din cele care au participat la această procedură. Vreau să nu mă puneţi să fac speculaţii", a spus el.

Vor fi şterse datorii de 1,5 miliarde de lei

Fenechiu a reamintit că în prezent compania CFR Marfă are datorii de peste două miliarde de lei, mai mari decât valoarea activelor, din care 1,5 miliarde lei sunt către stat şi vor şterse.
Mai multe active ale CFR Marfă, precum clădiri, terenuri sau două feriboturi, vor fi trecute la CFR SA. Dar asta se poate face numai după ce ANAF va ridica sechestrul asigurator, lucru posibil numai în urma anulării datoriilor.
"Noi vindem lomotive, vagoane, depouri şi o activitate profitabilă", a încheiat ministrul.

Ponta are încredere în candidaţi

Premierul Victor Ponta a afirmat că a cerut date legate de companiile care au depus documentaţii la privatizarea CFR Marfă şi că investitorii în cauză sunt serioşi, astfel că are încredere că aceştia pot aplica o strategie eficientă, adăugând că societatea poate fi viabilă, dar "nu e aşa uşor cum pare".
Licitaţia pentru pachetul de 51% din acţiunile CFR Marfă va porni de la un preţ de 180 milioane de euro, iar câştigătorul licitaţiei va fi stabilit la jumătatea lunii iunie.
Procedura va avea trei etape - precalificare, negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, respectiv licitaţie cu ofertă în plic.
Privatizarea CFR Marfă este unul din angajamentele asumate de Guvern prin acordul cu Fondul Monetar Internaţional.
 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată