Primul bancher care recunoaşte: O parte din creditele neperformante a fost cauzată de euforia bancherilor dinainte de criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Creditele care nu mai pot fi plătite nu sunt numai vina împrumutaţilor sau a crizei, ci şi a bancherilor care le-au acordat prea uşor în multe cazuri

Bancherii au fost „luaţi de val“ în perioada de creştere economică şi au acordat credite fără o analiză riguroasă a riscului, greşelile de strategie bancară generând o parte din creditele neperformante înregistrate în perioada crizei, a declarat joi Petre Bunescu, director general adjunct al BRD.

„O parte din creditele neperformante, fără niciun dubiu, sunt datorate exagerărilor şi greşelilor noastre ca bancheri, inclusiv greşelilor de strategie bancară. În aşa euforie, în care totul era roz, în care totul creştea de la an la an, fără niciun dubiu că noi ca bancheri comerciali am fost luaţi de val şi în bună măsură produsele pe care le-am oferit populaţiei nu erau dublate şi de o analiză corespunzătoare de risc. Noi înşine recunoaştem că structurile noastre de risc au fost destul de laxe în studierea dosarelor şi, după părerea mea, o parte din această neperformanţă care este acum măturată prin curăţirea bilanţurilor este un efect benefic pentru că înlătură din activitatea noastră propriile noastre greşeli“, a afirmat Bunescu la BNR, în cadrul unei conferinţe pe tema reglementării şi supravegherii bancare.

El a arătat că o altă parte importantă a creditelor neperformante a provenit din efectele crizei economice, respectiv din falimentul firmelor, care s-a răsfrânt în activitatea băncilor.

Bunescu spune că procesul de curăţare a bilanţurilor de anul trecut a ajutat băncile „să vadă lucrurile puţin diferit“. În urma curăţării portofoliilor, rata creditelor neperformante la nivelul sistemului bancar a coborât de la 23% la 14%.

Se dau credite, dar mai mult se exportă bani

El a punctat că activitatea bancară prezintă o tendinţă solidă de creştere, pe fond, având în vedere volumul de credite noi acordate de bănci anul trecut, de 50 miliarde lei, însă creşterea la nivel de sold este resorbită de rambursările creditelor care ajung la scadenţă şi de efectul foarte mare al scoaterii creditelor neperformante provizionate din bilanţuri de anul trecut.

Săptămâna trecută, reprezentanţii BRD anunţau că băncile trebuie să suporte împreună cu clienţii o parte din pierderile cauzate de aprecierea bruscă a francului elveţian, deoarece au partea lor de responsabilitate, clienţii nefiind ănformaţi corect în totalitate.

Provizioanele au mâncat profitul

Băncile au constituit anul trecut provizioane de 12 miliarde lei pentru creditele neperformante, recunoscând astfel pierderile şi slaba calitate a împrumuturilor, însă nivelul acestora s-a situat peste profitul operaţional, de 8,45 miliarde lei, care explică pierderile băncilor de 4,35 miliarde lei.

„Pierderea mare a sistemului bancar din 2014 este determinată de calitatea creditelor. Mai înseamnă şi o responsabilitate profesională a bancherilor, care atunci când constată o depreciere a unui activ, iau decizia de a-l înregistra în contabilitatea băncii, conform standardelor IFRS (standardele internaţionale de contabilitate - n.r)“, a declarat joi Adrian Cosmescu, director adjunct al Direcţiei Supraveghere din BNR.

Mai puteţi citi:

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie