Prezicatorul lui Adrian Nastase spune ca, in 2006, vom avea o inflatie anuala de 5%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pana la 15 august, Guvernul va transmite la Bruxelles Programul Economic de Preaderare (PEP), care va contine o prognoza a evolutiei economiei romanesti pana in 2005. Intrebat, ieri, care este

Pana la 15 august, Guvernul va transmite la Bruxelles Programul Economic de Preaderare (PEP), care va contine o prognoza a evolutiei economiei romanesti pana in 2005. Intrebat, ieri, care este prognoza pentru anul in curs, Leonard Cazan, ministrul Dezvoltarii si Prognozei, a raspuns ca aceasta va fi definitivata abia dupa 15 iulie. El i-a surprins insa pe ziaristii prezenti la conferinta de presa cu datele preliminare pentru anul... 2006. Potrivit ministrului, in 2006 Romania va inregistra o crestere economica de 5,1%-5,3% (fata de 2005) si o scadere la 4,8 miliarde dolari a deficitului comercial (fata de 5,1 miliarde dolari in 2005). Inflatia va fi, in 2006, de 5% pe an - "destul de nemultumitoare", a comentat ministrul -, iar rata somajului se va situa in jur de 7,5%. Asadar, romanii mai au de asteptat inca patru ani pentru a afla daca previziunile acestui Nostradamus al cabinetului Nastase se vor adeveri sau daca aceasta prognoza nu va fi diferita de "prezicerile" celebrului Hancu.