Previziuni sumbre privind cursul valutar şi inflaţia: Euro va depăşi 4,83 lei, preţurile crescând cu peste 4,1% până în vara anului viitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În luna mai 2019, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România a crescut faţă de luna anterioară cu 4,9 puncte până la valoarea de 51,5 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul a crescut cu 10,0 puncte). Această evoluţie s-a datorat componenţei de anticipaţii a Indicatorului.

Astfel, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut faţă de luna anterioatra cu 1,5 puncte, până la valoarea de 58,4 puncte (faţă de aceeaşi luna a anului anterior, Indicatorul condiţiilor curente a crescut cu 1,5 puncte). Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 8,2 puncte până la valoarea de 48,1 puncte (faţă de aceeaşi luna a anului anterior, Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 14,2 puncte). 

  

În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, 77% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7911, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8384. 

  

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (iunie 2020/iunie 2019) a înregistrat o valoare medie de 4,12%. 

  

Sunt de remarcat anticipatiile de majorae a dobânzilor atât pentru scadenţele pe termen scurt (ROBOR 3M) cât şi pentru scadenţele pe termen mediu (5 ani), 72% şi respectiv 64% dintre participanţi anticipând această evoluţie. 

  

Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică, a fost lansat de către CFA România în luna mai 2011 şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia asociaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. 

   

De asemenea, sondajul în bază căruia este calculat Indicatorul include şi întrebări referitoare la evaluarea condiţiilor curente macroecnomice. 

  

Prin modul de realizare, acest sondaj cuprinde atât elemente specifice unui indicator de sentiment (încredere) care arată percepţia grupului de analişti membri ai CFA România privind evoluţia pieţelor financiare, a mediului de afaceri, a randamentelor şi riscurilor, cât şi un indicator fundamental de prognoză privind evoluţiile cursului de schimb, a ratelor dobânzilor şi inflaţiei. 

  

Sondajul este realizat în ultima săptămâna a fiecărei luni iar participanţii sunt membri ai CFA România şi candidaţii pentru nivelurile ÎI şi III ale examenului CFA. 

  

Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsă încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) este calculat pe bază a 6 întrebări cu privire la: 

  

 • Condiţiile curente-referitoare la mediul de afaceri şi piaţă muncii; 

 • Anticipaţiile, pentru un orizont de timp de un an pentru: mediul de afaceri, piaţă muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie. 

  

Pe lângă întrebările necesare pentru calculul Indicatorului de Încredere Macroeconomică, sondajul evaluează şi anticipaţiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rată inflaţiei, raţele de dobândă, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET, condiţiile macroeconomice globale şi preţul petrolului. 

  

Titlul CFA este unul dintre cele mai prestigioase din lume în rândul profesioniştilor din domeniul financiar. Administrat de către CFA Institute, programul CFA este un program post-universitar, care pregăteşte şi testează candidaţii în domeniul eticii şi standardelor profesionale, analizei situaţiilor financiare, economiei, managementului de portofoliu, analizei şi evaluării diverselor instrumente financiare şi de investiţii. Astăzi, în lume există peste 150.000 de deţinători ai acestui titlu, majoritatea fiind afiliaţi la cele 152 societăţi membre ale CFA Institute. 

   

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”