Preţul record al petrolului determină SUA să recurgă la rezervele strategice şi să interzică exporturile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţul record al petrolului determină SUA să recurgă la rezervele strategice şi să interzică cel puţin temporar exporturile, pentru a contribui la scăderea preţurilor-record la energie, potrivit unei scrisori adresate preşedintelui Joe Biden de către democraţii americani, scrie Reuters.

Într-o scrisoare adresată liderului de la Casa Albă iniţiată de reprezentantul din California Ro Khanna, democraţii subliniază că este nevoie de măsuri urgente pentru a asigura „energie convenabilă şi sigură pentru familiile americane”, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Scrisoarea semnată de alţi opt democraţi din Camera Reprezentanţilor îl îndeamnă pe Biden să „folosească toate instrumentele pe care le avem la dispoziţie pentru a determina scăderea preţurilor la combustibil pe termen scurt”.

Anterior, 11 democraţi din Senat i-au scris o scrisoare similară şefului statului.

Este de aşteptat ca marţi Departamentul american al Energiei să anunţe un împrumut din Rezerva strategică de petrol a SUA (SPR), în coordonare cu alte câteva ţări, a spus o sursă din administraţia Biden.

Joe Biden ar putea aborda acest subiect marţi într-un discurs consacrat economiei americane şi eforturilor administraţiei sale de a contracara creşterile de preţuri.

Ro Khanna a menţionat că răspunsul la inflaţie şi la preocupările americanilor constituie o responsabilitate majoră pentru democraţi, care riscă să piardă controlul în Congres la alegerile parţiale de la jumătatea mandatului de anul viitor.

„Trebuie să arătăm clar că facem tot ce ne stă în puteri pentru a combate inflaţia”, a declarat acesta pentru Reuters.

Reprezentanţii democraţi mai argumentează în scrisoarea către preşedinte că o interdicţie impusă exporturilor de petrol poate îmbunătăţi aprovizionarea pieţei interne şi diminua preţurile de consum, care au ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 31 de ani.

În 2015, Congresul SUA a revocat interdicţia impusă cu patru decenii în urmă exporturilor de ţiţei, în urma unui acord bipartizan promovat de republicani care a prevăzut şi măsuri fără precedent de susţinere a energiei eoliene şi solare, aminteşte Reuters.

În ce-l priveşte, Biden are autoritatea legală de a declara o situaţie de urgenţă şi de a limita ori opri exporturile de petrol timp de până la un an, cu toate că unii experţi sunt de părere că sunt slabe şanse să ia o astfel de decizie.

Mai multe pentru tine:
Răsturnare de situație în cazul morții Andreei Cuciuc. Ce ascundea familia? Acuzații și dezvăluiri incredibile despre moartea adolescentei la Balul Bobocilor. La ce presiuni a fost supusă familia
Salariul pe care îl încasează un român, în Elveția: „Acum muncesc la pește congelat. 3 luni am fost în probe”. Ce cheltuieli lunare are?
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Black Friday 2025 la Various Brands: outfit complet de iarnă pentru femei, cu cea mai mare reducere. Idei de cadouri pentru sărbători
Există 21 de tipuri diferite de penisuri, spun studiile. Cum să ai parte de plăcere maximă, indiferent de formă
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Black Friday toată luna la Mobila Laguna: reduceri care depășesc 70% și economii de peste 6.000 de lei pentru cumpărători
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Cele mai bune oferte la încălțămintea de iarnă: economisește peste 50% pe Otter înainte de Black Friday