Preşedintele Traian Băsescu a promulgat ratificarea acordului interguvernamental pentru Nabucco

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a semnat astăzi decretul privind promulgarea Legii pentru ratificarea acordului dintre Austria, Bulgaria, Ungaria, România şi Turcia privind realizarea proiectul Nabucco, semnat la Ankara la 13 iulie 2009.

România era singura ţară din cele cinci care nu ratificase acest racord până în prezent.

Şeful statului a amintit, la consultările de luni de la Cotroceni şi în declaraţia de presă de la finalul evenimentului, de acest document.

„Suntem singura ţară care a rămas consecventă pe Nabucco şi avem acordul la ratificare în Parlament şi am rămas ultima ţară dintre semnatarii acordului care nu a ratificat acest acord. Cred că avem o dificultate politică deja la nivel european”, a spus şeful statului.

În replică, preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a afirmat, într-o postare pe blogul personal, că acordul pentru proiectul Nabucco a fost ratificat săptămâna trecută de Senat, Cameră decizională, menţionând că face precizarea „pentru corecta informare a şefului statului“, sugerând că actul aşteaptă promulgarea preşedintelui ţării.

Proiectul Nabucco are ca scop reducerea dependenţei Europei de gazele ruseşti, care asigură în prezent un sfert din consumul european.

COnducta va avea o lungime totală de aproape 3.300 km, din care Turcia - 2.000 km, Bulgaria - 400 km, România - 460 km, Ungaria - 390 km şi Austria - 46 km, şi o capacitate de transport finală maximă de 31 miliarde metri cubi pe an.

Conducta urmează să transporte gaze naturale din zona Mării Caspice şi din Orientul Mijlociu către consumatorii din Europa, tranzitând Turcia, Bulgaria, România, Ungaria şi Austria.

Acţionarii proiectului sunt OMV (Austria, acţionarul majoritar al Petrom), Transgaz Mediaş, MOL (Ungaria), Bulgargaz (Bulgaria), BOTAS (Turcia) şi RWE (Germania). Gazoductul ar urma să fie construit pană la finele anului 2014 sau începutul lui 2015, implicând investiţii de opt miliarde de euro.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”