Preşedintele Băsescu s-a întâlnit cu oficialii Exxon Mobil şi OMV-Petrom: Mă bucur că vă menţineţi intenţiile de exploatare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Băsescu a primit marţi, la Palatul Cotroceni, o delegaţie a companiilor Exxon Mobil International Limited şi OMV-Petrom, spunând că este bucuros că acestea îşi menţin intenţiile de explorare şi exploatare a resurselor energetice de la Marea Neagră.

"Sunt bucuros că v-aţi întors. După veştile bune pe care le-am primit anul trecut, acum mă bucur să văd că menţineţi intenţiile privind explorările şi exploatările la Marea Neagră", le-a spus preşedintele Băsescu membrilor delegaţiei celor două companii.

El a amintit de vizita sa din luna martie pe nava de foraj marin Deepwater Champion a companiei Exxon Mobil, care a forat pe blocul Neptun de la Marea Neagră.

"Încă mai am echipamentele de la vizita de atunci", le-a spus Băsescu reprezentanţilor Exxon Mobil - Kevin Biddle, vicepreşedinte responsabil cu explorările şi Jon A.Fischer, manager de ţară pentru România al companiei.
Aceştia i-au spus preşedintelui că au venit la Palatul Cotroceni ca să îl informeze despre "un update" al acestui proiect de explorare şi exploatare la Marea Neagră dezvoltat împreună cu OMV-Petrom.
La întâlnire au fost prezenţi şi oficiali ai OMV-Petrom, CEO Mariana Gheorghe şi Johann Pleininger, membru al board-ului companiei responsabil cu explorările.

"Peste tot văd Petrom. Eu când văd Petrom...", a spus Băsescu, când s-a apropiat de reprezentanţii OMV-Petrom. Apoi a râs puternic.
Şi premierul Victor Ponta a discutat, marţi, la Palatul Victoria, peste o oră, cu conducerile companiilor Exxon Mobil şi OMV-Petrom, potrivit unor surse Mediafax. Printre subiectele de interes ale întâlnirii erau explorările de gaze ale celor două companii în Marea Neagră sau privatizarea Oltchim. Guvernul nu a dorit să dea detalii despre discuţii.

Preşedintele Băsescu declara în luna februarie că blocul Neptun în care forează Exxon Mobil şi Petrom este situat pe teritoriul recuperat acum doi ani de la Ucraina, de la sud-est de Insula Şerpilor.
Exxon Mobil Exploration and Production Romania Limited (EEPRL), o filială a companiei Exxon Mobil, împreună cu Petrom, au început în decembrie 2011 forajul de explorare la sonda Domino1, prima sondă de explorare în ape de mare adâncime din sectorul românesc al Mării Negre.

OMV Petrom şi Exxon Mobil Exploration au anunţat pe 22 februarie că au făcut o descoperire semnificativă la exploatările din Marea Neagră, estimările un zăcământ de gaze naturale la 42-84 miliarde metri cubi, care echivalează cu de 3-6 ori consumul anual al României.

Băsescu a vizitat în martie nava de foraj marin şi a declarat că undeva în 2015-2017 va începe exploatarea zăcământului de gaze naturale găsit de Petrom şi ExxonMobil, iar România va deveni independentă energetic.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort