Premieră: Tot mai puţini români vor să muncească în străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru prima oară după foarte mulţi ani, românii preferă să muncească în ţară în loc să se angajeze în străinătate, se arată într-un studiu privind preferinţele românilor în 2021 din punct de vedere profesional.

”Cel mai greu din cariera mea”, ”plin de incertitudini”, ”plin de provocări” sau chiar ”înspăimântător” – acestea au fost câteva dintre caracteristicile pe care participanţii la cel mai recent studiu eJobs le-au dat anului 2020. 18% au răspuns, totuşi, că pandemia a fost mai uşor de traversat decât se aşteptau iniţial, iar 15% spun că anul trecut le-a adus o serie de surprize plăcute pe plan profesional. Cu toate acestea, 2021 este aşteptat cu optimism de jumătate dintre respondenţi, cea mai mare dorinţă pentru anul în curs fiind să-şi schimbe jobul sau să se angajeze, în cazul celor care, momentan, nu lucrează. Un sfert dintre respondenţi speră că anul acesta vor fi promovaţi sau vor primi o mărire salarială, mai ales în condiţiile în care mulţi dintre angajatori au plafonat salariile în 2020. 

”Mai vedem două tendinţe importante pentru acest an: un număr semnificativ de candidaţi care sunt decişi să facă reconversie profesională, pentru a-şi găsi un job mai bun şi a câştiga mai bine – şi, în acest sens, declară că plănuiesc să urmeze cursuri de specialitate – şi o altă parte care îşi exprimă dorinţa ca munca de acasă să se permanentizeze. Asta în ciuda faptului că, la finalul anului, într-un studiu în care sondam aşteptările angajatorilor cu privire la 2021, aceştia spuneau că vor să revină, alături de echipe, la munca de la birou”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România. 

2021 este, totodată, şi anul în care vedem cele mai mici procente alocate intenţiei de a lucra în afara ţării sau de a-şi deschide propriul business. A fost una dintre marile schimbări ale pieţei în 2020, care pare să aibă continuitate şi anul acesta. 

În ceea ce priveşte temerile pe care le au românii, pe primul loc se află posibilitatea de a nu-şi găsi job nici în 2021. 10% se tem că vor avea loc concedieri în compania pentru care lucrează şi aproape la fel de mulţi iau în calcul o posibilă închidere a activităţii angajatorului. Reducerea salariilor sau a pachetului de beneficii extrasalariale ori faptul că vor reîncepe să lucreze de la birou sunt alte aspecte menţionate de respondenţi. Aproape jumătate însă spun că nu au niciun motiv să fie îngrijoraţi cu privire la 2021.

O altă întrebare importantă adresată participanţilor la studiu a vizat modul în care şi-ar dori să se modifice relaţia pe care o au cu angajatorul actual. Principala schimbare menţionată a fost legată de scăderea nivelului de presiune de la locul de muncă. O treime îşi doreşte mai multă flexibilitate şi aproape la fel de mulţi ar vrea să fie mai des informaţi despre schimbările care au loc în companie. Feedback-ul constant rămâne şi în acest context una dintre principalele dorinţe pe care le au angajaţii în raport cu angajatorii lor.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim