Povestea porcului românesc la export

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O nouă delegaţie de experţi ai Comisiei Europene va veni luna aceasta în România pentru a stabili dacă porcinele autohtone întrunesc condiţiile de export în UE. De mai bine de trei ani, în România nu a mai fost depistat niciun caz de pestă porcină. Cu toate acestea, producătorii locali nu au dreptul să exporte în UE.

Luna aceasta se va scrie un nou capitol în povestea porcului românesc în Uniunea Europeană. Încă o delegaţie de experţi ai Comisiei Europene (CE) se va afla în România pentru a verifica iar calitatea efectivelor de porcine autohtone. Pentru producătorii români, vestea nu este nici bună, nici rea şi nicidecum nouă. Din 2003, de când CE a decis că România nu mai poate exporta carne de porc sau porci vii în UE, o serie de comisii s-a perindat prin ţara noastră pentru a verifica efectivele. De câteva ori am obţinut chiar avize pozitive, însă, nici până astăzi, fermierii români nu au dreptul să exporte.

De aceea, reprezentanţii industriei rămân sceptici şi faţă de noua „decizie finală" care urmează să fie luată în săptămânile care vin. „Mi se pare o bătaie de joc din partea Comisiei Europene. De fiecare dată găsesc câte o nouă problemă", a declarat pentru „Adevărul" Gheorghe Caruz, preşedintele Patronatului Român al Cărnii de Porc. „Nu cred că vom primi aviz favorabil nici acum", a adăugat acesta. „Anul acesta nu se va scoate porc din România", crede şi Sorin Minea, acţionarul majoritar al grupului Angst. În 2003, experţii CE au restricţionat accesul porcului românesc pe pieţele comunitare pentru că fermierii îşi vaccinau efectivele împotriva pestei porcine, practică neagreată în UE. În 2007, o altă delegaţie a hotărât prelungirea restricţiei până la 31 decembrie 2009.

După această dată, România a obţinut permisia de a exporta, cu o singură condiţie: carnea folosită nu trebuia să fie de provenienţă românească, ci din zonele declarate „libere" de pestă. În tot acest răstimp, producătorii şi oficialii români încă mai sperau că restricţiile vor fi înlăturate. La începutul anului, Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii, declara că România ar putea relua exporturile din aprilie-mai. „Statul nu sprijină această industrie, CE tergiversează, iar sectorul pierde sau rămâne blocat", arată Ştefan Nicolae, preşedintele Agrostar. „Probabil că este vorba de o politică a unor grupuri mari de exportatori, care preferă ca această industrie să nu se dezvolte în România", adaugă acesta. 

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani