Poşta Română se modernizează. Compania a cumpărat 180 de maşini noi de la Ford

0
Publicat:
Ultima actualizare:

80 de autovehicule de 3,5 tone vor intra în circulaţie, săptămâna aceasta, urmând ca până la finalul lunii să fie distribuite, în ţară, restul de 100 de autoutilitare, a anunţat CN Poşta Română, precizând că valoarea contractului a fost de 12,5 milioane lei, fără TVA, şi că în această sumă sunt incluse şi asigurările RCA.

CN Poşta Română a achiziţionat 180 de autoutilitare Ford de 3,5 tone, primele 80 urmând să intre săptămâna aceasta în circulaţie, iar celelalte 100 sî fie distribuite în ţară până la sfârşitul acestei luni.

“Suntem conştienţi de nevoile clienţilor noştri. Rapiditatea şi siguranţa livrărilor sunt indispensabile pentru orice jucător important pe piaţa serviciilor poştale. Reînnoirea parcului auto este un pas hotărât în direcţia îmbunătăţirii serviciilor Companiei Naţionale Poşta Română”, a punctat Elena Petraşcu, Directorul General al Poştei Române. 

Potrivit acesteia, până la finalul anului, flota auto a operatorului naţional de servcii poştale va depăşi 1.000 de autovehicule. 

Autoutilitarele Ford intră, începând de astăzi, în circulaţie. Aceste autovehicule, de capacitate medie, 3,5 tone, vor deservi toate zonele ţării. 

Investiţia este de aproximativ 12,5 milioane de lei fără TVA, iar asigurarea pentru cele 180 de autovehicule este inclusă. 

Mai multe pentru tine:
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple