Poşta Română, acuzată că a făcut plăţi ilegale pentru curăţenie şi IT de zeci de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poşta Română, companie căreia statul i-a şters recent datoria de 170 de milioane de lei către ANAF, a plătit pe servicii de curăţenie şi servicii IT nu mai puţin de 148 milioane de lei (circa 33 milioane de euro), Curtea de Conturi constatând că aceste contracte au fost încheiate fără respectarea legii.

În controlul efectuat asupra activităţii CN Poşta Română, Curtea de Conturi a constatat o serie de deficienţe, printre care plăţi ilegale pentru acordarea unor bonusuri, cheltuieli neeconomicoase, salarii plătite unor persoane care de fapt lucrau în alte instituţii ale statului, dar şi plata unor servicii de curăţenie şi servicii IT cu încălcarea legii achiziţiilor publice.

„Pentru furnizarea serviciilor de curăţenie şi întreţinere a clădirilor şi instalaţiilor, a serviciilor de telecomunicaţii pentru o perioadă de patru ani, în valoare totală de 148.000 mii lei, precum şi a serviciilor de mentenanţă şi service IT, Compania a organizat procedura de achiziţie şi a încheiat contracte de prestări servicii cu doi agenţi economici, fără a respecta prevederile OUG nr. 34/2006, HG nr. 925/2006 şi ale Ordinului ANRMAP nr. 155/2006”, se arată într-un raport al Curţii de Conturi.

Spre comparaţie, datoria CNPR către ANAF pe care statul a şters-o recent, se ridica la 170 milioane de lei, sumă cu doar 22 milioane de lei mai mare decât plăţile făcute de companie pentru serviciile de curâţenie şi de IT.

Alte nereguli descoperite de auditul Curţii de Conturi privesc acordarea unor bonusuri, contrar prevederilor OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice (237.000 lei); drepturi salariale pentru persoane care au calitatea de angajaţi ai Companiei, dar care au desfăşurat activităţi în interesul MCSI, fără încheierea unor documente de delegare/detaşare între CNPR şi MCSI.

În ceea ce priveşte cheltuielile „neeconomicoase” descoperite de Curtea de Conturi, acestea privesc realizarea unor tipărituri cu ocazia unor zile festive (35.000 lei); servicii juridice de 579.000 lei, rezultat al încheierii unui contract al cărui obiect s-a suprapus cu atribuţiile Direcţiei juridice şi reglementări; servicii de expertizare şi evaluare în vederea valorificării unui număr de 167 de autovehicule scoase din exploatare şi stocate în perioada 2010-2014, dar fără ca rapoartele/expertizele să fie utilizate efectiv (61.000 lei); servicii pentru organizarea de evenimente în condiţiile în care, prin decizia directorului general al CNPR, obligaţia organizării evenimentului a fost stabilită în sarcina unei comisii constituite din salariaţi ai Companiei. Aceştia au beneficiat de cazare şi masă, cu toate că nu au dus la îndeplinire obligaţiile rezultate din decizia directorului general (26.000 lei); nerespectarea prevederilor contractuale în ceea ce priveşte activitatea de „cash collection” a condus la plata de penalităţi, în perioada 1.01.2014-30.09.2016, în valoare de 34 milioane de lei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort