Ponta vrea ca Hidroelectrica să iasă din insolvenţă în iunie, iar în toamnă să listeze 10% din acţiuni pe bursă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Listarea pe bursă a Hidroelectrica este asumată în acordul cu FMI şi UE

Premierul Victor Ponta a declarat că speră ca Hidroelectrica să iasă din procedura de insolvenţă în luna iunie a acestui an, iar în toamnă ar urma listarea pe bursă a 10% din această companie de stat.

"Sper ca în iunie Hidroelectrica să iasă din insolvenţă şi după aceea în toamnă de asemenea să listăm 10%", a precizat premierul.

Termenul avansat de ieşire din insolvenţă este 26 iunie, potrivit Euro Insol, administratorul judiciar al insolvenţei Hidroelectrica. Totuşi, Remus Borza, partener în cadrul Euro Insol, declara la începutul anului că dacă producătorul nu reuşeşte să vândă microhidrocentralele, Hidroelectrica nu va ieşi din insolvenţă pe 26 iunie şi va intra într-un plan de reorganizare pe doi-trei ani.

Ponta a vorbit despre succesul înregistrat în cazul Transgaz şi despre faptul că speră ca acelaşi lucru să se repete şi în cazul Nuclearelectrica.

Hidroelectrica a inregistrat în primul trimestru un profit brut de 144 milioane lei (32,8 milioane euro), de la o pierdere de 136 milioane lei în primele trei luni ale anului trecut, şi a avut o cifră de afaceri de 661 milioane de lei (150,7 milioane euro), în urcare cu 15,7%.

Compania a intrat în insolvenţă în 15 iunie 2012.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul