Ponta: În momentele de supărare, îi spun ministrului Ioana Petrescu că are cel mai nereformat minister

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta şi Ioana Petrescu, ministrul Finanţelor, au participat astăzi la lansarea aplicaţiei „Spaţiul Privat Virtual“, sistem informatic prin intermediul căruia contribuabilii vor putea comunica online cu administraţia fiscală

Premierul Victor Ponta a spus că, în momente de supărare, spune că Ministerul Finanţelor este cel mai nereformat minister, iar ministrul Ioana Petrescu doreşte să-i demonstreze că şi în această instituţie se pot schimba lucrurile şi se pot aduce în secolul XXI.

„Uneori, când mă supăr pe Ministerul de Finanţe spun că e cel mai nereformat dintre ministerele noastre şi doamna ministru (Ioana Petrescu-n.r.) se supară şi ea şi vrea să îmi arate că totuşi se poate chiar şi la Ministerul de Finanţe să schimbăm lucruri şi să le aducem în secolul XXI“, a spus Ponta, potrivit Mediafax. 

Declaraţiile au fost făcute la lansarea aplicaţiei „Spaţiul Privat Virtual“, sistem informatic prin intermediul căruia contribuabilii vor putea comunica online cu administraţia fiscală.

Premierul a făcut această afirmaţie la finalul prezentării modului în care se utilizează sistemul. Reprezentanţii ministeruluiau spus că sistemul va deveni funcţional, pentru persoanele fizice din Bucureşti şi Ilfov, la 90 de minute după lansare, iar din 2015 în toată ţara.

Şeful Executivului a arătat că a fost circumspect în ceea ce priveşte funcţionarea aplicaţiei pentru că a mai avut experienţe negative în trecut.

„Sper să funcţioneze şi peste 90 de minute, după ce într-adevăr va fi accesibil pentru cei din Bucureşti şi Ilfov, ca proiect pilot, urmând ca după aceea să aibă succes şi să-l extindem în toată ţara. Am vrut să particip la această lansare, despre care doamna ministru şi echipa domniei sale îmi spuseseră de mult timp, în primul rând pentru a mă convinge că funcţionează, iar în al doilea rând, pentru că am o anumită strategie în ceea ce priveşte sistemele mari, vorbesc de sistemele instituţionale şi Ministerul de Finanţe şi sistemul bugetar-fiscal este un sistem care are mare nevoie de reform“, a spus Ponta.

Puteţi citi:

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie