Polonia îşi ajustează deficitul şi fără sacrificii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Bucureşti, lipsa de viziune şi de curaj conduc economia pe fundătura reducerii salariilor şi a pensiilor. Investitorii stau la coadă pentru a cumpăra acţiuni la companiile de stat poloneze.

În luna mai, când în lipsă de bani pentru buget, Bucureştiul hotăra scăderea pensiilor şi a salariilor bugetarilor, polonezii scoteau la vânzare alte 20 de companii, din cele 740 de societăţi de stat cuprinse în „Programul de privatizare 2008-2011", reluat în forţă în septembrie 2009. Atunci, pus în situaţia de a alege cele mai bune măsuri de finanţare a deficitului, fostul preşedinte polonez Lech Kaczynski s-a opus creşterii taxelor şi a impozitelor dar şi tăieriilor de cheltuieli publice - susţinând chiar majorarea acestora.

Mai citiţi şi:

De ce au crescut depozitele bancare?

Steve Forbes: Moneda euro merită, într‑adevăr, să fie salvată

Astfel, Guvernul a aprobat în bugetul pentru 2010 o dublare a deficitului faţă de cel din 2009, până la 12,6 miliarde de euro. Iar mai mult de jumătate (peste şase miliarde de euro) din banii necesari finanţării acestuia urmând a veni din vânzarea participaţiilor la companiile unde statul încă deţine controlul.

Debutul anului 2010 s-a făcut în forţă: Vânzarea pe bursă a 10% din KGHM (cel de-al doilea mare producător de cupru din Europa) şi a 13% din Grupa Lotos SA (cea de-a doua mare rafinărie din Polonia) a adus 2,4 miliarde de zloţi (730 milioane de euro).

Privatizări pe bandă rulantă

Iar cei care susţineau că obiectivul Poloniei de a obţine şase miliarde de euro din privatizări în 2010 este prea ambiţios, au fost contrazişi din nou la începutul celui de-al doilea trimestru din an de succesul ofertei publice iniţiale (IPO) prin care statul şi-a vândut pe bursă cele 30% din capitalul celui mai mare asigurător polonez, PZU. Oferta a fost suprasubscrisă de nouă ori de către investitorii instituţionali! Şi asta într-un context aparent defavorabil, în care Grecia reaprindea criza la nivel global, şi alunga investitorii din pieţele de capital.

Fără să se teamă de pieţe, polonezii au decis să grăbească privatizarea celui de-al doilea mare producător de energie electrică din Polonia, Tauron Polska Energia, şi a majorat pachetul scos la vânzare de la 25% din capitalul social, la 53% - adică întregul pachet deţinut de Guvern. Estimările dau deja ca foarte probabilă o valoare a ofertei publice de circa 2,2 milioane de euro.

Iar privatizările în sectorul energetic vor continua şi mai puternic în a doua parte a anului. Producătorul de energie electrică Zespół Elektrowni Patnów Adamów Konin împreună cu cele două din mine de cărbune care-i asigură materia primă, sunt următoarele pe listă.

Şi cumpărătorii stau la coadă: cehii de la CEZ, compania autohtonă Enea SA şi un consorţiu format din jucători locali şi străini sub numele Rafako SA s-au grăbit să depună scrisori de intenţie la sediul Ministerului de Finanţe.

În plan

Interesul investitorilor străini care nu se împiedică de turbulenţele financiare se manifestă şi în alte domenii: Turkish Airlines se află în negocieri pentru achiziţia companiei naţionale poloneze de transporturi aeriene L.O.T., Bursa din Viena urmăreşte pachetul de control la Warsaw Stock Exchange, iar germanii de la Petro Carbo Chem (PCC) vor Lotos se luptă totodată cu Bain Capital (o firmă de privat equity din SUA), Cinven (societate de privat equity cu sediul în Londra), National Qatar Industries şi cu lituanienii de la UAB Achema, pentru cele mai importante trei companii din industria chimică poloneză: Ciech SA, Zaklady Azotowe Tarnow şi Zaklady Azotowe Kedzierzyn.

Polonia a găsit calea pentru a-şi finanţa un deficit bugetar cu care să-şi susţină economia fără a arunca povara pe umerii populaţiei. La câteva sute de kilometri distanţă, România bâjbâie pe fundătură reducerii salariilor şi a pensiilor, ca singură măsură de salvare a bugetului.

Interes

CEZ vrea Patnów Adamów Konin, Turkish Airlines negociază achiziţia L.O.T., Bursa din Viena urmăreşte Warsaw Stock Exchange, iar germanii de la Petro Carbo Chem vor Lotos şi se luptă totodată pentru cele mai importante trei companii din industria chimică poloneză.

Mai puteţi citi în numărul 32 al revistei „Forbes România":

Decăderea clasei de mijloc. Clasa de mijloc se află în pericolul dezintegrării. Reuşise să se formeze cu greu, dar măsurile economice luate de guvern, lipsa oricărei perspective şi degradarea nivelului de trai o apropie de pragul sărăciei şi o împing pe drumul emigrării. Efectul asupra economiei va fi unul dur şi de durată.

A doua recesiune? Mare tensiune pe pieţele financiare! Măsurile de austeritate anunţate de tot mai multe state europene pun în pericol relansarea creşterii economice a Bătrânului Continent. De la o criză în formă de V se prefigurează una de tip W.

La a doua ieşire. Dumitru Becşenescu a vândut recent o companie de gaz lichefiat unui grup italian. Este al doilea exit al antreprenorului vâlcean în ultimii doi ani, pe o piaţă a fuziunilor şi achiziţiilor semiîngheţată. Noroc sau strategie?

Active de refugiu. Renunţaţi la valutele emergente şi cumpăraţi dolari, aur şi bonduri germane! Acestea sunt tranzacţiile câştigătoare, în cazul ruperii zonei euro.

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil